România are, începând de anul trecut, o lege care vizează protecția avertizorilor de integritate. Actul normativ transpune în legislația națională Directiva Europeană nr. 1937/2019. Bogdan Bibicu, Partener Wolf Theiss, explică faptul că legea stabilește un sistem de raportare pe trei paliere: raportarea internă, în cadrul companiei; raportarea externă, către Agenția Națională de Integritate sau alte autorități și divulgarea publică a informațiilor. Totodată, articolul 9 din Legea nr. 361/2022 prevede că obligația de a înființa un sistem intern de raportare se aplică autorităților, instituțiilor publice, altor persoane juridice de drept public, indiferent de numărul de angajați, precum şi societăților private care au cel puțin 50 de angajați.De asemenea, aceste categorii au obligația de a stabili proceduri de raportare internă şi pentru efectuarea de acțiuni subsecvente.

„Astfel, după cum se cunoaște, potrivit art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), pentru exercitarea competențelor Uniunii, instituțiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări și avize, toate acestea constituind acte juridice. Totodată, trebuie avut în vedere şi faptul că directiva europeană este obligatorie pentru fiecare stat membru destinatar cu privire la rezultatul care trebuie atins, lăsând însă autorităților naționale competența în ceea ce privește forma și mijloacele”, punctează Bogdan Bibicu.

În acest context, începând cu luna aprilie 2022, atunci când Senatul a adoptat o primă formă a legii avertizorilor de integritate, s-a urmărit transpunerea Directivei Europene nr. 1937/2019 în legislația română. „Cu toate acestea, au existat anumite „întârzieri” până la data adoptării formei finale a legii, motivate fie de faptul că s-a formulat o sesizare de neconstituționalitate (în luna iulie 2022) sau de faptul că au existat anumite recomandări de modificare a legii venite chiar din partea Comisiei Europene (în luna octombrie 2022). Luând în considerare recomandările Comisiei Europene, legiuitorul român a înțeles să completeze şi să modifice forma legii pentru a respecta cerințele şi recomandările venite din partea Comisiei Europene”, comentează avocatul.

Expertul Wolf Theiss oferă și exemple de modificări aduse legii naționale, amintind faptul că ultimele schimbări se referă la posibilitatea raportărilor anonime, la perioada în care se pot face raportările (în perioada de recrutare sau a altor negocieri precontractuale), precum şi la perioada în care trebuie elaborate şi revizuite procedurile interne aplicabile de către autoritățile şi instituțiile publice care au atribuții în implementarea legii.

Descoperă oportunitățile de recrutare de pe LegiTeam! GRATUIT.

„În alte cazuri exprese, cum ar fi cazul art. 17 alin. 6 din Lege, s-a optat pentru clarificarea termenului „feedback” (regăsit în Directivă) în sensul în care Agenția Națională de Integritate are obligația de a transmite avertizorului în interes public informații referitoare la acțiunile subsecvente şi la motivele unor astfel de acțiuni (conform dispozițiilor art. 3 pct. 14 din Lege). De asemenea, în ceea ce privește cazurile de clasare a raportării interne (art. 11 din Lege), legiuitorul român a înțeles să dezvolte şi să exemplifice asemenea cazuri, pentru claritate şi previzibilitate. Într-un alt caz, în care directiva europeană stabilea posibilitatea statelor membre de a dispune, în cazul unui aflux ridicat de raportări, ca autoritățile competente să poată trata cu prioritate anumite tipuri de raportări, legiuitorul român a optat să nu transpună această posibilitate în cadrul Legii, cel mai probabil, avându-se în vedere necesitatea analizării tuturor raportărilor care se fac, indiferent de tipul de încălcare”, detaliază interlocutorul ^BizLawyer.

Un alt exemplu menționat de avocat face referire la articolul 24 din Lege, intitulat marginal „Consilierea, informarea şi asistenţa”. „ Astfel, legiuitorul român a înțeles să menționeze doar faptul că Agenția Națională de Integritate asigură şi/sau oferă consilierea, informarea sau asistenţa în legătură cu măsurile de protecție, cu drepturile, procedurile sau măsurile reparatorii aplicabile. Directiva europeană prezintă însă mai multe detalii legate de asistenţa care poate fi acordată, în sensul acordării unei asistenţe juridice în cadrul unor proceduri penale sau civile. Cel mai probabil, legiuitorul român a optat să nu mai dezvolte cazurile de asistenţă care se pot acorda motivat de faptul că legea se poate completa cu dispozițiile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (cazurile de asistenţă juridică) sau cu cele din Codul de procedură penală, nemaifiind necesar a se preciza în lege aceste cazuri”, apreciază specialistul Wolf Theiss.

De asemenea, în cazul raportărilor nereale, legiuitorul român a prevăzut în mod expres la articolul 29 care sunt sancțiunile aplicabile persoanelor care fac raportări cunoscând că sunt nereale, transpunând directiva care menționa doar în linii generale faptul că statul membru trebuie să prevadă sancțiuni eficace, proporționale şi disuasive în asemenea cazuri.

„În concluzie, faţă de forme anterioare de transpunere a Directivei, forma în vigoare a Legii privind protecția avertizorilor în interes public reprezintă un progres real şi pune bazele pentru abordări mai practice şi mai echilibrate când vine vorba de protecția avertizorilor de integritate şi proceduri şi procese de implementat în companii şi alte organizații. În plus, suntem în legătură cu echipa noastră extinsă şi interdisciplinară şi din alte jurisdicții pentru abordări cât mai integrate şi practice pentru clienții noștri. Astfel, ar trebui menționat faptul că, din cele 27 state membre UE, până în prezent doar 17 ţări au transpus Directiva europeană (printre acestea numărându-se Austria, Bulgaria, Belgia sau Franța). În alte ţări, precum Cehia, Slovacia sau Slovenia, încă se discută asupra formei finale a legii avertizorilor în interes public. Având în vedere faptul că societatea noastră are birouri în 13 ţări din Europa, suntem la curent şi cu procese legislative şi aspecte practice din alte ţări”, subliniază Bogdan Bibicu.

                                   
                                           Citește și
→   Câți avocați au firmele de top în evidențele Baroului la începutul anului 2023 | Ce firme au înregistrat creșteri semnificative de ”headcount” și câte și-au micșorat efectivele. Cum s-a reașezat piața în trei ani de crize, într-o comparație la nivelul anilor 2023 ̸ 2020


→   Ce firme de avocați au lucrat în cele mai mari tranzacții din 2022 | Schoenherr și Wolf Theiss au asistat cele mai multe fuziuni și achiziții din Top 10. Echipele care au gestionat juridic fiecare proiect

Obligații atât pentru mediul public, cât și pentru cel privat

Spre deosebire de legislația existentă în România până acum, odată cu adoptarea Legii 361/2022 intervin obligații atât pentru mediul public, cât și pentru cel privat.

Partenerul Wolf Theiss precizează faptul că pentru persoanele juridice de drept privat care au între 50 și 249 de angajați, există o perioadă de tranziție de aproximativ un an până când implementarea unui sistem de raportare este obligatorie, respectiv până la 17 decembrie 2023.

Este important de menționat și faptul că, potrivit dispozițiilor legale, este posibil să se creeze un sistem comun de raportare pentru mai multe companii cu 50 până la 249 de angajați, spre exemplu, în cazul societăților care fac parte din același grup. „Legiuitorul a permis şi externalizarea acestei responsabilități către terți care furnizează astfel de servicii şi vedem deja practica în acest sens. De asemenea, conform anexei 3 din Lege, indiferent de numărul de angajați, cu titlu de exemplu, următoarele instituții trebuie să instituie sau să mențină canale interne de raportare și proceduri pentru raportarea internă și pentru întreprinderea unor acțiuni subsecvente: instituțiile de credit - Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006, privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, societățile de asigurare şi reasigurare - Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activității de asigurare şi reasigurare, cu modificările și completările ulterioare, societățile de audit - Legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situațiilor financiare anuale şi al situațiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, cu modificările ulterioare”, mai spune Bogdan Bibicu.

Avocatul avertizează că nerespectarea obligației de a institui canale interne de raportare reprezintă contravenție sancționată cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei.

În ceea ce privește procedura concretă de raportare internă, legiuitorul a prevăzut la articolul 10 elementele obligatorii care trebuie să se regăsească în aceste proceduri. Dintre aceste opt elemente obligatorii menționate de către legiuitor (fără a diminua în vreun fel importanţa sau rolul vreunuia), specialistul Wolf Theiss punctează câteva.

În primul rând, avocatul face referire la obligația de a institui şi gestiona modalități de primire a raportărilor, astfel încât să fie asigurată confidențialitatea identității avertizorului în interes public. „Astfel, pentru ca să fie încurajată orice persoană care dorește să aducă la cunoștință anumite fapte din cadrul unei companii, acesteia trebuie să îi fie asigurată confidențialitatea identității. Atât timp cât în cadrul unei companii nu se va garanta această facilitate, considerăm că nicio persoană nu va înțelege să divulge fapte care pot constitui infracțiuni, ținând cont de represaliile care s-ar putea lua împotriva sa”, argumentează Bogdan Bibicu.

În această categorie intră și obligația de a desemna o persoană, un compartiment sau un terț care să acționeze cu imparțialitate în momentul în care primește, înregistrează, examinează şi soluționează raportările. Interlocutorul ^BizLawyer consideră deosebit de importantă respectarea acestei obligații pentru că, în caz contrar, există riscul ca raportarea să rămână fără efect, în cazul în care persoana care o primește nu acționează cu imparțialitate (şi care are un interes ascuns). O asemenea persoană, compartiment sau terț va trebui să fie independent de orice interes al oricărei persoane din cadrul companiei şi va trebui să acționeze indiferent de natura raportării împotriva intereselor oricăror persoane din companie. Mai mult decât atât, o asemenea persoană ar trebui să dețină cunoștințe solide şi din mai multe arii de practică pentru a putea înțelege şi răspunde rigorilor impuse de lege.

Un alt element important inclus în noul act normativ face referire la obligația de informare a avertizorului în interes public cu privire la stadiul acțiunilor subsecvente. Astfel, prin îndeplinirea acestei obligații, avertizorului în interes public i se acordă atenţie şi i se comunică rezultatele cu privire la raportarea făcută, acesta din urmă realizând astfel că se iau toate masurile necesare pentru lămurirea situației de fapt raportate.

„În concluzie, sunt suficiente elemente menționate în baza cărora să se poată institui procedurile privind raportarea internă, cea externă şi divulgarea publică, avertizorul în interes public având canale şi instrumente pentru a aduce la cunoștință raportarea dorită. După cum discutam, abordarea coordonată şi multidisciplinară a echipei noastre, din perspectiva mai multor arii de specialitate, i-a ajutat deja pe clienți în gestionarea unor aspecte practice. În plus, practica este încă în formare în România şi autoritățile își calibrează, de asemenea, abordarea. Echipa noastră beneficiază şi de vizibilitate la aspecte de practică din alte jurisdicții, putând ajuta şi din mai multe jurisdicții în același timp. Echipa noastră pluridisciplinară, cu specialişti din mai multe domenii, cum ar fi, investigaţii corporative şi „corporate intelligence”, dreptul muncii, protecţia datelor cu caracter personal, dreptul penal al afacerilor, regulatory, tehnologie şi media, şi în funcţie de sectoarele implicate, şi dreptul concurenţei şi altele, oferă asistenţă integrată, acoperind o gamă largă de situaţii şi cazuri practice. În plus, Wolf Theiss este şi o firmă de avocatură foarte deschisă către inovaţie în tehnologie. Grupul nostru, cu implicarea profundă a avocaţilor noştri specializaţi, a dezvoltat, printre alte soluţii informatice, un program informatic de tip whistleblowing numit SecuReveal, care îndeplinește cele mai înalte standarde de conformitate juridică dar şi de eficiență a costurilor și tehnologie (anonimizare, dublă criptare etc.). Astfel, Wolf Theiss vine în întâmpinarea clienţilor şi din perspectivă tehnică şi poate ajuta şi cu soluţii informatice sigure pentru raportarea internă a săvârșirii anumitor fapte”, declară Bogdan Bibicu.

La rândul său, Adelina Iftime-Blăgean, Counsel Wolf Theiss, atrage atenția că, potrivit Legii 361/2022, obligaţia de a identifica sau institui canale interne de raportare în ceea ce priveşte persoanele juridice de drept privat care au între 50 şi 249 de angajaţi (cu excepția angajatorilor din anumite sectoare), intră în vigoare la data de 17 decembrie 2023. În acelaşi timp, societăţile sub 50 de angajaţi din domeniile listate în Anexa 3 la Legea 361/2022 şi societăţile cu peste 249 de angajaţi au deja obligația de a se conforma prevederilor legii, fără a beneficia de un termen de graţie. „Cu siguranţă suntem într-o perioadă de ajustare şi de tranziţie cum, de altfel, şi autoritatea de profil trece, credem noi, prin aceeaşi perioadă de ajustare şi pregătire pentru a-şi lua în primire pe deplin noile atribuţii. Înclinăm să credem că va exista o perioadă de tranziţie de facto, în care toate părţile relevante se vor pregăti pentru o aplicare corespunzătoare a noilor reguli şi în care autorităţile vor arăta înţelegere, similar perioadei de implementare (sau post implementare) GDPR”, apreciază avocatul.

„Legiuitorul a permis şi externalizarea acestei responsabilități către terți care furnizează astfel de servicii. De asemenea, conform anexei 3 din Lege, anumite instituții trebuie să instituie sau să mențină canale interne de raportare și proceduri pentru raportarea internă și pentru întreprinderea unor acțiuni subsecvente, indiferent de numărul de angajați”, adaugă Bogdan Lamatic, Senior Associate Wolf Theiss.

Specialistul firmei de avocatură consideră că societățile comerciale vizate de această obligație ar trebui să implice profesioniști din mai multe arii de specialitate din domeniul juridic care, în primul rând, să înțeleagă obligațiile din Legea avertizorilor în interes public aplicabile de la caz la caz, şi ulterior care să aibă capacitatea de a transpune şi de a pune în funcțiune procedurile şi canalele interne necesare. „Deja vedem în practica din România şi din alte ţări unde Wolf Theiss are birouri, situații în care suntem abordați pentru a oferi lămuriri în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor legale şi pentru a sprijini clienții în a respecta obligațiile impuse. Iar faptul că deținem echipe de avocați care acoperă mai multe arii de practică în mod coordonat, considerăm că oferă un avantaj suplimentar în a răspunde solicitărilor clienților într-un mod mai prompt şi mai eficient”, completează avocatul.

Legea 571/2004 în oglindă cu Legea 361/2022

România avea încă din 2004 o lege, nr. 571, care face referire la protecția avertizorilor de integritate. Andreea Stan, Senior Associate Wolf Theiss, este de părere că, în mod cert, Legea 571/2004 a fost un demers binevenit la momentul adoptării şi a constituit o încurajare publică a persoanelor care voiau să îşi asculte simțul dreptăţii sesizând presupuse încălcări care aveau loc în cadrul autorităţilor publice. „Important de reţinut este şi că acest demers a avut loc în etapa pre-aderare la UE, fiind un instrument important în urgentarea procesului de aderare la UE şi a asumărilor României în lupta anticorupţie. Implementarea sa, însă, a scos la suprafaţă destule neajunsuri ale legii, unele dintre acestea nefiind clarificate nici la acest moment”, atrage atenția avocatul.

Pentru a-și argumenta opinia, Andreea Stan trece în revistă câteva aspecte de diferenţiere între cele două legi, 571/2004 și 361/2022.

În primul rând, Legea 571/2004 se aplică doar funcţionarilor publici (concept înţeles într-un sens extins), faţă de Legea 361/2022 care se aplică atât avertizorilor din sectorul public, cât şi celor din sectorul privat. Mai mult decât atât, Legea 361/2022 adaugă şi alte categorii de persoane care fie intră în definiţia avertizorului în interes public, fie beneficiază de acelaşi tip de protecţie precum avertizorii în interes public, fiind asimilate avertizorilor, precum facilitatorii, colegii sau rudele avertizorilor care ar putea să sufere consecinţe negative urmare a avertizării etc.

„În ceea ce priveşte domeniul de aplicare, putem observa că Legea 361/2022 are un obiect mult mai larg, precizând „domeniile” în care încălcările pot avea loc, fără ca încălcările propriu-zise să fie descrise. La polul opus, în Legea 571/2004 sunt descrise mai degrabă tipurile de încălcări sancţionate de lege, care puteau avea loc în orice domeniu. În mod eronat, ambele legi par să fie asociate de opinia publică (majoritatea celor fără formare juridică) cu sisteme de raportare a unor încălcări interne ale unei companii (publice sau private), dar care nu privesc chestiuni de interes public (cum ar fi încălcări ale legislaţiei muncii, chestiuni referitoare la încălcări ale politicilor interne, fără relevanţă faţă de interesul public), însă, cu siguranţă, scopul acestora nu a fost de a crea contextul pentru divulgarea oricăror încălcări, ci doar a acelora de interes general, public, descrise în domeniile de aplicare”, mai explică avocatul Wolf Theiss.

De asemenea, spre deosebire de Legea 571/2004, Legea 361/2022 clarifică faptul că avertizorul trebuie să fi cunoscut încălcarea într-un context profesional.

În plus, în legea Legea 571/2004 se prevedea expres că buna-credinţă a avertizorului este prezumată. În Legea 361/2022 s-a renunţat la această prezumţie, ea nemaifiind prevăzută expres. „Se poate înţelege astfel că persoana / organismul extern care investighează încălcarea de care ia cunostinţă printr-un canal de raportare poate să facă diverse aprecieri asupra intenţiei avertizorului, respectiv asupra bunei sau relei credinţe cu care s-a făcut raportarea. Existenţa unei prezumţii de bună-credinţă a fost unul din cele mai dezbătute subiecte relativ la cum se apreciază intenţia cu care avertizorul în interes public a făcut raportarea şi în ce măsură existenţa unei prezumţii poate să creeze cadrul perfect pentru abuzuri”, comentează interlocutoarea ^BizLawyer.

Specialistul Wolf Theiss amintește faptul că în Legea 571/2004 anonimitatea avertizorului era permisă cu titlu excepţional, şi doar în anumite condiţii. „După cum stiţi, unul din punctele centrale şi foarte dezbătute ale proiectului de Lege 361/2022 (inclusiv criticile aduse de Comisia Europeană) vizau posibilitatea raportării anonime în orice condiţii, astfel că actuala formă a Legii 361/2022 vede anonimitatea ca o măsură de protecţie în sine. În egală măsură, este posibil ca un avertizor anonim să nu poată beneficia de celelalte măsuri de protecţie prevăzute expres de Legea 361/2022 decât dacă îşi divulgă identitatea”, detaliază Andreea Stan.

De altfel, Legea 361/2022 prevede în concret măsurile de protecţie şi măsurile reparatorii la care sunt îndreptăţiţi avertizorii (şi persoanele asimilate acestora), în timp ce Legea 571/2004 nu le prevedea.
„Diferite sunt şi reglementările privind canalele de raportare, în Legea 361/2022 acestea fiind descrise în detaliu, în timp ce în Legea 571/2004 erau indicate mai degrabă persoanele cărora avertizorul se poate adresa (fiind incluse aici şi comisiile parlamentare, mass-media, organizaţiile profesionale şi ONG-urile). Ceea ce este similar este că în ambele legislaţii lipseşte ordinea de prioritate a acestora (respectiv secvenţialitatea canalelor de raportare), însă Legea 361/2022 dă totuşi prioritate canalelor de raportare internă la nivel de principiu (fără a institui o obligaţie în acest sens). Desigur, scopul este de a minimiza efectele negative şi amploarea unei raportări externe sau divulgări publice. Referitor la acest subiect, în mod evident, Legea 361/2022 creează şi obligaţia entităţilor publice şi private (acestea din urmă în funcţie de numărul de angajaţi) să instituie canale interne de raportare”, completează avocatul.

                                   
                                           Citește și
→   Chambers Global 2023 | RTPR, Filip & Company și Schoenherr, listate pe prima bandă în Corporate ̸ M&A. Clifford Chance Badea și Dentons, împart prima poziție în Banking & Finance. Doi avocați români sunt evidențiați și anul acesta în categoria Global Market Leaders


→   Cei mai buni avocaţi în domeniul mărcilor, remarcați de WTR 1000, ediția 2023. Țuca Zbârcea & Asociații, Simion & Baciu și Ratza & Ratza rămân lideri pe segmentele analizate, o bună expunere pentru Mușat, Schoenherr, ZRVP și Răzvan Dincă & Asociaţii

Punând în oglidă cele două legi, se constată faptul că Legea 361/2022 clarifică şi prevede expres măsurile de protecţie şi măsurile reparatorii la care sunt îndreptăţiţi avertizorii în interes public şi persoanele asimilate acestora. „Or, din Legea 571/2004 acestea puteau reieşi doar indirect, măsurile de protecţie circumscriindu-se indirect scopului legii, respectiv acela de a acorda protecţie celor care îndeplinesc cu bună-credinţă un serviciu public (respectiv, realizează o divulgare a unei presupuse încălcări), fără ca ele să fie prevăzute în lege. Desigur, actuala lege creează un confort sporit şi introduce instrumente ce pot fi eficiente pentru stimularea raportărilor în interes public. Ceea ce putea fi interesant în Legea 571/2004 era prevederea expresă că avertizorii în interes public puteau fi încadraţi într-un Program de protecţie a martorilor în măsura în care se aprecia că viaţa le-ar fi pusă în pericol ca urmare a avertizării, însă acest lucru este prevăzut expres acum. Cu toate acestea, deşi Legea 361/2022 a renunţat la trimiterea expresă către Programul de protecţie a martorilor, totuşi aplicarea acestuia avertizorilor în interes public nu este exclusă”, opinează Andreea Stan.

Analizând comparativ cele două legi, avocatul consideră că Legea 361/2022 prevede instrumente mai clare de protecţie. „Pe alocuri sunt atât de generoase încât pot da naştere unor situaţii de abuz din partea avertizorilor, însă numai practica va lămuri în ce măsură acestea vor fi şi eficiente. De altfel, este greu de apreciat în ce fel pot fi puse în aplicare măsurile de protecţie în cazul raportărilor anonime. Astfel, avertizorul în interes public anonim va trebui, cel mai probabil, să renunţe la anonimat în măsura în care îşi va dori să beneficieze de scutul protector al legii, atunci când anonimatul în sine devine o măsură insuficientă/ineficace (spre exemplu, când avertizorul anonim este bănuit că deţine calitatea de avertizor şi începe să sufere unele repercusiuni)”, nuanțează expertul Wolf Theiss.

Actul normativ este perfectibil

Legea 361/2022 este o lege „tânără”, care abia acum începe să prindă rădăcini. Având în vedere puținul timp scurs de la adoptarea ei, este greu de apreciat care sunt „scăpările” pe care le poate avea.

De altfel, experții Wolf Theiss amintesc faptul că, din perspectiva lor, nu există act normativ perfect, prin urmare în mod cert scăpări există. De cele mai multe ori, acestea sunt identificate în timp, ca urmare a situațiilor ivite în practică. „De altfel, „scăpările” pot fi (sau nu) scăpări şi în funcţie de perspectiva din care priveşti lucrurile. Noi citim acest act normativ cu „ochelarii” unor avocaţi de business, ai căror clienţi sunt societăţi, de regulă societăţi multinaţionale, care vor trebui să gestioneze diversele procese care implică raportări şi avertizori. Societăţile de acest calibru au deja implementate sisteme şi proceduri riguroase de conformitate, de multe ori şi proceduri de raportare preexistente Directivei, care asigură prevenţia şi identificarea posibilelor neconformități. Așadar, din prisma acestor „ochelari”, noi identificăm cu mai mare ușurință, cel puțin echipa noastră de avocați de dreptul muncii, potențialele zone cu risc de abuz din partea salariaților”, arată Adelina Iftime-Blăgean.

Avocatul aduce și o serie de argumente pentru a-și susține declarația. Astfel, subliniază faptul că în această categorie se încadrează posibilitatea avertizorului de a opta direct pentru divulgarea publică ca primă metodă de raportare în câteva situaţii, care sunt pur alternative şi nu cumulative, una dintre acestea fiind situaţia, destul de uşor de justificat, în care avertizorul are motive întemeiate să considere că încălcarea „poate” constitui (nu constituie neapărat) un pericol „evident” pentru interesul public (nu este nevoie ca pericolul să fie şi „iminent”, sau ca prejudiciul să nu mai poată fi remediat etc.).

O altă prevedere este cea de constrângere a angajatorului la a invita presa şi un reprezentant al sindicatului (sau al asociaţiei profesionale sau un reprezentant al salariaţilor, după caz) la cercetarea disciplinară a unui salariat avertizor (sub sancţiunea nulităţii), atunci când avertizorul consideră că este cercetat disciplinar ca urmare a raportării, fără a exista un filtru oarecare al acestei legături de cauzalitate între raportare şi cercetarea disciplinară şi fără o limită temporală între cele două evenimente.

Tot aici se încadrează și prevederea care vizează asistenţa juridică gratuită de care beneficiază avertizorul pe durata procesului disciplinar şi asistenţa juridică gratuită pe parcursul dosarelor de instanţă pe care le iniţiază împotriva represaliilor suferite.

„Din categoria prevederilor (sau a terminologiei folosite) în jurul cărora, credem noi că va gravita practica, menționăm: sfera exactă a încălcărilor legii care pot face obiectul raportării (spre exemplu, unde este limita de demarcaţie între o încălcare a legii şi alte încălcări, spre exemplu de proceduri interne); concepte, cum ar fi cele de „suspiciune rezonabilă”, „motive întemeiate”, „indicii temeinice”; cum anume stabilim că represaliile invocate sunt sau nu „determinate” de raportare (sunt „consecinţa” raportării) sau cum apreciem că raportarea în sine este sau nu făcută cu încălcarea principiului echilibrului (identificarea cazurilor în care avertizorul face raportarea pentru a se apăra pe sine de o faptă a sa mai gravă)”, detaliază Adelina Iftime-Blăgean.

Pentru a condimenta discuția cu un adaos de practicalitate, expertul Wolf Theiss câteva situații practice fără răspuns specific, din punctul său de vedere cel puțin, în forma actuală a legii. „Există o prezumţie de nevinovăție? Şi dacă da, cui se aplică? Bănuim că avertizorului, în sensul în care sesizarea sa este prezumată ca fiind făcută cu bună-credinţă, dar şi persoanei vizate (până la dovedirea/confirmarea încălcării raportate); Ce se întâmplă în situaţia auto-denunţului, deci atunci când raportorul a fost implicat în chiar încălcarea raportată? Se aplică protecția Legii 361/2022 şi divulgărilor care au loc pe parcursul procedurii (spre exemplu, indicarea altor persoane implicate/complici/co-autori, indicarea altor direcţii care se pretează spre a fi investigate) sau doar avertizărilor propriu-zise (divulgarea inițială a unei încălcaări)?; Cum poate societatea care face obiectul unei raportări interne comunica cu avertizorul anonim pentru a solicita completarea raportării când canalul implementat nu permite contactarea acestuia; Cum poate un avertizor anonim care ulterior îşi divulgă identitatea să dovedească că el/ea a făcut o anumită raportare (şi este prin urmare protejat) în situaţia în care canalul de raportare nu permite identificarea sa (spre exemplu un identificator unic, aşa cum generează unele sisteme IT de raportare)? Cum se poate proteja angajatorul de frauda unui salariat care îşi arogă calitatea de avertizor? Spre exemplu, ulterior unei raportări anonime, una dintre persoanele vizate declară că în fapt ea este avertizorul din spatele raportării. Sau chiar de o înţelegere a mai multor persoane vizate, care toate afirmă despre sine (sau încrucișat) că ar fi avertizorul”, punctează avocatul.

Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică

Analizele realizate până acum indică faptul că există riscul unor abuzuri atât din partea avertizorilor, cât și din partea entităților vizate. „Din perspectiva abuzurilor din partea societăţilor/angajatorilor, riscul, desigur, există, de altfel acesta este scopul legii, protecţia avertizorilor împotriva acestor abuzuri. Aşa cum spuneam în răspunsul la întrebarea anterioară, nu credem că riscul este atât de mare în cadrul companiilor cu sisteme şi proceduri de conformitate bine puse la punct. Înclinăm să credem că astfel de abordări sunt mai probabile în companiile cu o mai mică aplecare spre un sistem de compliance performant. Abuzurile angajatorilor (în sens larg) pot lua diverse forme, enumerarea de la art. 22 din lege (represaliile interzise) fiind, de altfel, destul de acoperitoare raportat la tipurile de represalii posibile în practică: diverse sancțiuni, blocarea unei promovări, prejudicii de imagine, includerea în proceduri de evaluare medicală sau psihologică. Din perspectiva abuzurilor avertizorilor (şi credem că aici a fost focusul întrebării), cu „ochelarii” noştri employer-friendly, am identificat destul de multe prevederi cu „scăpări” sau situaţii de fapt ipotetice în care abuzul este posibil, unele dintre acestea fiind prezentate la răspunsul anterior.”, explică Adelina Iftime-Blăgean.

Cu „scăpări” sau nu, Legea 361/2022 este în vigoare, iar entitățile vizate de prevederile ei trebuie să aibă în vigoare o conformare urgentă la noul cadru legislativ, în contextul în care nerespectarea obligației de a institui canale interne de raportare reprezintă contravenție sancționată cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei.

Bogdan Lamatic atrage atenția că, în unele cazuri mai complexe, în funcție de circumstanțe, pot interveni și încălcări ale legii penale. „De asemenea, legiuitorul a prevăzut la articolul 28 anumite fapte care pot constitui contravenții (în cazul în care nu întrunesc elementele constitutive ale unor infracțiuni), cum ar fi: împiedicarea, prin orice mijloace, a raportării de către persoana desemnată să primească și să înregistreze raportările sau de către persoana care face parte din compartimentul desemnat în acest sens din cadrul persoanelor juridice prevăzute la art. 1 alin. (1), cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei; refuzul nejustificat al autorităților, instituțiilor publice, persoanelor juridice de drept public, precum și persoanelor juridice de drept privat de a răspunde solicitărilor Agenției și autorităților prevăzute la art. 3 pct. 15 lit. c) în exercitarea atribuțiilor care le revin potrivit prevederilor art. 17 alin. (5), cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei; nerespectarea de către persoanele juridice prevăzute la art. 1 alin. (1) a obligațiilor prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. a), cu amendă de la 4.000 lei la 40.000 lei; încălcarea de către persoanele fizice a obligației de a menține confidențialitatea privind identitatea avertizorilor în interes public, a persoanei vizate sau a terțelor persoane, astfel cum este prevăzută la art. 8 și la art. 25, cu  amendă de la 4.000 lei la 40.000 lei”, avertizează interlocutorul ^BizLawyer.

Consultantul Wolf Theiss amintește faptul că autoritatea care urmează să constate, să cerceteze şi să aplice sancțiunile anterior menționate este Agenția Națională de Integritate, prin persoanele specializate. „În plus, şi nu mai puțin important, ci din contră, mai ales pentru companii şi grupuri de companii, posibilele riscuri reputaționale (şi posibile consecințe transnaționale pentru grupul de companii internaționale), cauzate de încălcarea legii, sunt de avut în vedere şi, de asemenea, de evitat ”, concluzionează Bogdan Lamatic.

Intră pe LadyLawyer.ro și află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele mai importante firme de pe piața locală