Casiana Dușa, avocat senior specializat în consultanţă de business în România și în Orientul Mijlociu, certificată în drept islamic, cu o experiență de peste 12 ani în proiecte vizând preponderent internaționalizarea afacerilor și investițiile străine în jurisdicțiile de competență, finanțări, tranzacții cross-border, real estate, corporate și comerț internațional, a înființat Romanian Arab Investments House și își propune să conecteze antreprenorii arabi/musulmani și români, în drept și afaceri, prin alinierea diferențelor religioase și culturale, și să consolideze fluxul de afaceri dintre cele două țări. Relocată pentru mai mulți ani în Emirate, ea a decis ca, pe lângă activitatea clasică de avocatură, să aprofundeze Sharia și mecanismele financiare islamice. Casiana Dușa a susținut examenele organizate la sediul Chartered Institute of Management Accountants din Dubai și a obținut o diplomă în Islamic Finance și certificare pe drept comercial islamic. Ea este astăzi membru al GIIIF - Forumul global de investiții islamice de impact și face parte din grupul de experți intervievați de publicația londoneză Crescent Leaders care celebrează excelența în abordarea și promovarea investițiilor în lumea musulmană.
Împreună cu Casiana Dușa, BizLawyer inițiază astăzi o nouă secțiune,“ISLAMIC LAW”, cu intenția de a familiariza comunitatea de business de aici cu avantajele sistemului de drept islamic și cu specificitățile mediului de afaceri emiratez. Scopul final este acela de a contribui la alinierea culturală, de a implementa modele de success în România și a înlesni business-urile româno-arabe.
* * * * *
BizLawyer: Doamnă Casiana Dușa, sunteți printre puținii avocați români, poate chiar singurul din București, care a aprofundat Sharia și, mai mult, s-a specializat în Islamic Finance. Cum ați venit în contact cu Islamic Finance și cu legile islamice?
Casiana Dușa: Contactul meu inițial cu lumea musulmană a fost în urmă cu câțiva ani, în timpul unui seminar pe teme de business la care am participat în Dubai. Cu acea ocazie, am fost plăcut surprinsă să aflu că sistemul de drept al Emiratelor Arabe Unite este fundamentat pe dreptul civil – similar până la un punct cu dreptul român – având influențe proeminente de Sharia.
Apoi, interesul pentru sistemul juridic și financiar islamic a fost suscitat de interacțiunea inedită pe care am identificat-o între mediul de afaceri, relațiile sociale, respectiv principiile morale derivate din Sharia și religia musulmană, aceasta reprezentând un adevărat punct de reper, în special pentru Islamic Finance. Am fost atrasă, cu precădere, de stabilitatea relațiilor de afaceri bazate printre altele pe interzicerea Riba (dobânda) și Gharar (incertitudinea), precum și pe mecanismul de partajare a riscurilor, orientat către ideea de parteneriat în modelele de investiții locale – unde investitorii/finanțatorii nu acționează ca simpli creditori, ci mai degrabă ca parteneri de afaceri.
- Cum funcționează mecanismele finanțării în lumea arabă?
Mecanismele de finantare și modelele de business în general sunt foarte variate. Aș puncta cu titlu exemplificativ ca Murabaha, Mudarabah și Musharakah sunt primele mecanisme despre care am învățat și care reflectă abordarea focusată pe ideea de parteneriat.
Murabaha vine cu un mecanism de “cost plus financing”, în care finanțatorul achiziționează bunul pe seama clientului/debitorului, după care îl va transfera la un preț mai mare (cu mark-up agreat de părți), plătibil în rate.
La Mudarabah, o parte furnizează capital, în timp ce cealaltă parte efectuează munca și oferă know-how-ul de afaceri, în timp ce profitul va fi împărțit pe baza acordului părților, în cuantum predeterminat.
Nu în ultimul rând, la Musharakah, ambele părți își unesc eforturile, serviciile, activele sau pasivele cu scopul de a obține profit, care va fi împărțit pe baza aportului de capital.
- Să spunem cititorilor că ați fost avocat în Emirate, după ce ați absolvit Facultatea de Drept din București și ați obținut un titlu de master (LLM) în Arbitraj comercial internațional la Universitatea din Stockholm. Ce a presupus specializarea în Islamic Finance și certificarea pe drept comercial islamic și cum v-a venit ideea de a sprijini, la o scară mai mare, relațiile de business româno-arabe ?
Totul s-a transformat treptat într-o adevărată pasiune cristalizată pe parcursul activității efective de consultanță juridică și investițională derulată în Emiratele Arabe Unite. Ulterior, pe lângă activitatea clasică de avocatură, am decis să aprofundez Sharia și mecanismele financiare islamice.
Astfel, am pregătit intens materia aferentă celor patru examene organizate la sediul Chartered Institute of Management Accountants (CIMA) din Dubai, ce aveau să se finalizeze cu obținerea Diplomei în Islamic Finance și a certificării pe drept comercial islamic.
În anii ce au urmat, am gândit potențiale strategii și mecanisme prin care să pot implementa în România know-how-ul acumulat și modelele eficiente identificate în Dubai, cu scopul de a genera un impact pozitiv și a contribui la creșterea afacerilor românești cu intenție de internaționalizare pe piețele musulmane. In concreto, am început prin a oferi sfaturi pro-bono pentru antreprenorii români care m-au contactat referitor la derularea afacerilor în Emiratele Arabe Unite, ocazie cu care am reușit să identific lipsurile existente la nivelul relațiilor de business româno-arabe și astfel să gândesc modalități de complinire a acestora.
Astfel, cel mai recent demers efectuat a fost lansarea Romanian Arab Investments House (RAIH), prin care îmi propun să conectez antreprenorii arabi/musulmani și români, în drept și afaceri, prin alinierea diferențelor religioase și culturale, respectiv prin crearea unui limbaj comun cu care toți să fie familiarizați și astfel, să consolidez fluxul de afaceri dintre cele două țări. Mai precis, RAIH se adresează atât antreprenorilor musulmani care derulează / doresc să deruleze afaceri în România, cât și antreprenorilor români care doresc să se internaționalizeze pe piețe musulmane, în Emiratele Arabe Unite. RAIH oferă consultanță de business end-to-end, iar în România, asigurăm asistența antreprenorilor străini prin casa de avocatură Cristofor Vladu și Asociații, care și-a consolidat de-a lungul timpului un portofoliu valoros de investitori străini cu care derulează parteneriate de succes pe termen lung.
Ar fi important de menționat că necesitatea și totodată eficiența liniei de gândire ce a stat la baza RAIH mi-a fost confirmată recent de un specialist în psihanaliză jungiană, care mi-a recomandat una dintre lucrurile de referință ale celebrului psihiatru și psihanalist Carl Jung, respectiv “Analiza viselor. Note ale seminarului susținut între 1928 și 1930” – volum editat de William McGuire, Editura Trei. În cadrul acestei lucrări se reține că religia islamică și creștină “nu se pot amesteca până când nu sunt supuse unui proces de reconciliere” (p. 332), iar “natura ireconciliabilă a creștinismului și a islamismului trebuie reconciliată”(p. 333). Aceleași constatări se aplică în oglindă și în lumea afacerilor.
- Care ar fi avantajele modelelor de business islamice?
Așa cum au menționat mai mulți profesioniști consacrați, principiile islamice sunt stâlpii de rezistență ai unei societăți sănătoase, constatare ce nu urmărește să ierarhizeze creștinismul și islamismul în favoarea celui din urmă, ci efectiv să scoată în evidență niște avantaje care se pot implementa cu succes în orice context economic. Mai precis, interacțiunea între mediul de afaceri, societate și principiile islamice stabilește premisele pentru o investiție durabilă în orice jurisdicție.
Sistemul juridic și financiar islamic ne pun la dispoziție mecanisme de business și de investiții care sunt implementate cu succes în Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că religia joacă un rol crucial în viața musulmanilor într-o asemenea măsură încât chiar și legile islamice, finanțele și practica se bazează pe principiile religioase ale islamului, cunoscute sub numele de Sharia, fundamentate pe Coran și pe Tradițiile Profetului Mahomed. În schimb, elementul religios în țările europene este mai puțin proeminent, principiile diferind simțitor. Astfel, o oarecare reticență de percepție este naturală, în primă fază.
- Revenind la momentele începutului, cum ați descoperit avocatura de business și ce a însemnat activitatea în Dubai pentru evoluția dumnevoastră profesională?
Am pășit în avocatura de business în bine-cunoscuta perioadă a schimbărilor Codului Civil Român, când ocupam poziția de trainee la departamentul de banking & finance al uneia dintre cele mai mari case de avocatură din România. Analizele legislative, research-urile efectuate, precum și task-urile incipiente în care am fost implicată, mi-au deschis apetitul pentru spețe complexe, cu element de extraneitate, vizând companii cu expunere internațională. Ulterior, cariera mea a continuat în societăți românești de talie medie, unde am avut ocazia să fiu implicată în spețe diverse, de la cele care țin de abecedarul societăților comerciale, la tranzacții cross-border cu un grad de complexitate ridicat, domeniile principale fiind banking & finance, corporate, commercial, real estate.
După câțiva ani, am pornit în aventura Middle East, unde am desăvârșit pregătirea începută în România printr-un salt uriaș către o nouă lume de afacerilor, total diferită față de ce mai văzusem până atunci. Una dintre experiențele marcante a fost cea de la Dubai International Financial Center. Astfel, pe lângă specializarea mea în legislația locală emirateză, mi-am extins expertiza și către consultanța de investiții, urmând ca ulterior să obțin chiar și o certificare în drept islamic. Pe parcursul activității mele în Dubai, m-am ocupat de toate tipurile de probleme juridice pe drept local, precum și de internaționalizarea business-urilor, consultanța pe achiziții imobiliare, recuperarea creanțelor plasate în proiecte off-plan nefinalizate / suspendate, comerț internațional, tranzacții cross-border / joint-venture / distribuire internaționala de bunuri, contracte de agenție cu parteneri locali etc.
Ulterior, întoarcerea mea în țară a marcat începutul unei noi etape în care am creat premisele pentru consolidarea relațiilor de business dintre România și Emiratele Arabe, atât pe zona de avocatură - una dintre cele mai fructuoase legături fiind cu Cristofor Vladu și Asociații - cât și pe zona de investiții. Expertiza mea din ultima perioadă a fost practic o continuare o specializărilor deja fixate anterior.
Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică |
- Cărui tip de clienți vă adresați? Ținând cont de background-ul dumnevoastră, aveți în vedere mai degrabă mediul de afaceri musulman din România, sau oferiți servicii de consultanță și oamenilor de afaceri români?
Pe de o parte, mă adresez clienților arabi / musulmani care au nevoie de consultanță juridică și de business pentru afacerea lor din România.
Pe de altă parte, mă adresez antreprenorilor romani care doresc să își extindă afacerea în Dubai, să distribuie produse în zonă ori să facă achiziții imobiliare, precum și acelora care întâmpină probleme de natură juridică cu parteneri locali, ori efectiv au nevoie de consultanță pe o anumită speță cu care se confruntă pe plan local. Pe lângă acestea, pot ajuta antreprenorii cu strategia optimă de investiție, precum și cu organizarea unor misiuni de business, unde vor beneficia de întâlniri B2B cu cei mai importanți jucători de pe piață pentru domeniile relevante.
- Să mai spunem că, împreună cu BizLawyer, derulați un proiect de familiarizare a mediului de business cu avantajele sistemului de drept islamic. Ce vom găsi în secțiunea de “Islamic Law” pe care o inaugurăm azi?
Prin secțiunea “Islamic Law” vom familiariza publicul țintă cu avantajele sistemului de drept islamic și cu specificitățile mediului de afaceri emiratez, cu scopul de a contribui la alinierea culturală, de a implementa modele de success în România și a înlesni business-urile româno-arabe.
Aici vom descrie mecanisme de islamic business, cu beneficiile acestora, ce pot fi implementate cu succes în relațiile de afaceri și contractuale româno-arabe, vom vorbi despre diferențele culturale și efectele lor asupra afacerilor, vom aduce noutăți legate de mediul de afaceri din Orientul Mijlociu, oportunități, sfaturi de business.
Vrem să oferim informații utile, să promovăm beneficiile derulării afacerilor româno-arabe și să oferim sfaturi utile antreprenorilor.
Casiana Dușa este avocat senior specializat în consultanţă de business în România și în Orientul Mijlociu, certificată în drept islamic, cu o experiență de peste 12 ani în proiecte vizând preponderent internaționalizarea afacerilor și investițiile străine în jurisdicțiile de competență, finanțări internaționale, tranzacții și dispute imobiliare, spețe corporate, comerț internațional și contracte de agenție/distribuție.
Recunoaștere internațională
Casiana face parte din grupul din experți intervievați de publicația londoneză Crescent Leaders care celebrează excelența în abordarea și promovarea investițiilor în lumea musulmană.
Experiență relevantă
• Dubai International Financial Center – Avocat asociat și consultant de business, drept emiratez și investiții străine;
• Romanian Arab Investments House – Fondator;
• Cristofor Vladu și Asociații – Colaborator senior, investiții străine și consultanță de business;
• Cabinet de avocat Dusa A. Casiana – Partener fondator;
• Universitatea Leiden – Pro-bono Mentor.
Organizații
• Dubai Chamber – Dubai Business Women Council,
• GIIIF – Forumul global de investiții islamice de impact.
Educație și formare
• LLM în Arbitraj comercial internațional – Universitatea din Stockholm;
• Diplomă de licenţă – Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti.
Certificări
• Certificat în ICC Arbitration și INCOTERMS – ICC, Camera Internațională de Comerț;
• Certificat în Drept international privat – Academia de drept internațional de la Haga;
• Diplomă în Islamic Finance – CIMA Dubai;
• Certificat în drept comercial islamic – CIMA Dubai;
• Certificat în drept contractual – Universitatea Harvard;
• Certificat în drept internațional – Universitatea din Leiden;
• Diploma Magna cum Laude în Business & Administration – British Academy.
Informații de contact
e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.