Adrian Manole, Head of legal and compliance Central Eastern Europe | Danone, apreciază că fiecare etapă din devenirea sa profesională și personală a avut un rol bine definit, de aceea nu ar schimba nimic din tot ceea ce a experimentat până în prezent. Tenisul de câmp, sport pe care l-a praticat la nivel competițional, l-a ajutat să deprindă o disciplină care astăzi îi ușurează munca. Totodată, descoperirea a patru industrii vaste i-a permis construirea unui bagaj professional complex pe care îl poate accesa în munca sa de zi cu zi. „Toate experiențele trăite au contribuit la adăugirea și completarea „corolei de minuni” care mă înconjoară, deci mă consider recunoscător pentru ceea ce am primit și încrezător față de viitor”, nuanțează avocatul.
Parcursul său profesional a debutat încă din perioada finalizării studiilor de licență în cadrul Facultății de Drept a Universității din București, atunci când a avut ocazia de a practica Dreptul în cadrul unui cabinet de avocatură cu un caracter pluridisciplinar, care acoperea arii diverse precum Dreptul familiei, Dreptul concurențial, Insolvență, Dreptul societar.
„Atunci când privesc în urmă, sentimentul pe care îl trăiesc este recunoștința pentru oportunitățile pe care le-am avut în călătoria juridică începută în urmă cu 12 ani. Am avut ocazia să lucrez cu adevărați profesioniști în domeniul Dreptului de la care am dobândit experiența care m-a propulsat treptat, la un nivel superior. În același timp, având un parcurs vast prin diferite domenii de activitate din sectorul FMCG (Fast Moving Consumer Goods), precum industria cărnii, a tutunului, a băuturilor alcoolice și a lactatelor, am avut ocazia de a dobândi cunoștințe esențiale de business, cu toate ramificațiile corespunzătoare acestora”, mărturisește interlocutorul BizLawyer.
Ulterior finalizării studiilor de licență, Adrian Manole a absolvit un program de master în Dreptul Uniunii Europene, urmându-și o pasiune născută încă din vremea anilor de facultate și anume aceea de a descoperi modul de funcționare a principiilor comunitare și a instituțiilor europene.
„Incursiunea în zona companiilor multinaționale a fost posibilă prin asistența juridică pe care o acordam clienților din această sferă, dorindu-mi, treptat, să înțeleg mai bine modul de funcționare al businessurilor respective pentru a putea oferi o consultanță juridică mai aplicată nevoilor acestora, inclusiv folosind un „limbaj” mai prietenos și pe înțelesul clienților fără background juridic. Astfel, am descoperit că îmi devine din ce în ce mai familiară această arie și am acceptat provocarea de a deveni un in-house legal advisor. Zece ani și patru industrii mai târziu, continui să fiu pasionat de dinamica și ritmul accelerat în care îmi desfășor activitatea, susținând demersurile ambițioase ale colegilor din vânzări pentru depășirea constantă a obiectivelor îndrăznețe pe care ni le fixăm an de an”, completează juristul.
Într-un demers susținut de firma de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, BizLawyer îi prezintă pe unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați coordonatori de departamente juridice din marile companii ce activează pe plan local. Interlocutorii noștri au fost aleși din Catalogul GC Powerlist, o listă a celor mai importanți „general counsel”, adus în premieră în România de către Legal 500 și societatea de avocați Țuca Zbârcea & Asociații.
Disciplina dobândintă în sportul de performanță îl ajută acum în profesie
Înainte de a-și alege traseul profesional, Adrian Manole a practicat, la nivel competitional, un sport de performanță. Tenisul de câmp l-a format, iar disciplina joacă un rol esențial în desfășurarea activităților sale zilnice. „Organizarea, integritatea, etica și perseverența sunt alte câteva valori care mă ajută să îmi depășesc limitele constant și să îmi urmez scopul de a deveni o persoană mai bună din toate punctele de vedere, în fiecare zi”, subliniază interlocutorul BizLawyer.
Pe parcursul traseului pe care l-a parcurs până acum în carieră a avut oportunitatea de a întâlni câțiva mentori. Totuși, este de părere că „autorul” principal al devenirii sale profesionale este tatăl său, și el, jurist de carieră, cu o vastă experiență în acest domeniu. „Am fost inspirat încă de mic copil de pasiunea cu care îl vedeam pregătindu-și dosarele, de dedicarea și atenția la detalii cu care analiza fiecare frază din raționamentele juridice pe care le formula. Mă vor urmări toată viața cuvintele lui rostite în jurul vârstei de 18 ani, atunci când mi-am decis parcursul profesional pe care îl voi urma: „Nu îți pot garanta că Dreptul îți va aduce fericirea (cel mai probabil, va veni cu multe bătăi de cap), însă cu siguranță te vei simți un om drept urmând o carieră în acest domeniu. Dacă alegi să o faci, fă-o cu pasiune, fii dedicat și fii cel mai bun!” Cred și sper că l-am făcut mândru, 14 ani mai târziu”, menționează Adrian Manole.
Includerea sa în Legal 500 GC Powerlist este extrem de onorantă și reprezintă o validare a reușitelor sale profesionale până în prezent. De altfel, ascensiunea destul de rapidă de la începutul de legal specialist până la Head of Legal & Compliance - Central Eastern Europe, având o echipă de opt persoane în cinci țări reprezintă o dovadă a perseverenței, dublată de multă muncă și realizarea obiectivelor sub deviza „Act like a business owner”.
Interlocutorul BizLawyer a coordonat până acum o serie amplă de mandate importante. De exemplu, a gestionat cu succes, într-un interval scurt de timp, și anume șase luni, în calitate de lider al proiectului Merger & Aquisition desfășurat de Danone, în cadrul Europei Centrale și de Est, fuziunea diviziilor de Specialized Nutrition și Dairy, un proiect dificil, complex și dinamic.
De asemenea, desfășoară în prezent și alte proiecte de digitalizare și îmbunătățire a activității departamentului pe care îl conduce.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
Din punctul său de vedere, o societate sănătoasă este interdependentă de existența și implicarea activă a cel puțin câtorva categorii profesionale esențiale, precum juriștii, medicii, profesorii. „ Rolul fiecăruia dintre noi este de a conlucra pentru a aduce o evoluție constantă societății, prin oferirea propriului exemplu în modul în care privim viața și valorile personale pe care le manifestăm și imprimăm celor din jurul nostru. În România, avem nevoie de o educare extinsă pe mult mai multe arii față de cele existente în programele școlare, precum sfera juridică, medicală, financiară”, argumentează avocatul.
În ultimii ani, se poate sesiza o omogenizare a profesiilor juridice, o apropiere a practicanților din diverse arii, chiar o sinergie sporită, ceea ce reflectă mentalități schimbate și un suflu nou care aduce îmbunătățiri vizibile.
Interlocutorul BizLawyer crede că viitorul trebuie să arate unitate și comuniune pentru a putea ajuta la reconstrucția societății civile și implementarea unor principii sănătoase de funcționare, încă de la cele mai fragede vârste.
„Cu siguranță că digitalizarea și inteligența artificială reprezintă o direcție clară în care businessurile și societățile, în genere, se vor îndrepta în viitorul apropiat. Provocarea este de a le implementa în procesele deja existente pentru a putea lucra în folosul nostru, prin eliminarea încărcării activităților repetitive cu programe capabile să substituie intervenția umană, fără a se sesiza acest lucru. Totodată, consider importantă menținerea factorului uman ca element decizional final, întrucât nu cred în redundanța prezenței omului în acest lanț, ba dimpotrivă, aceasta va aduce întotdeauna plus-valoare, dacă este gândită să funcționeze în sinergie cu elementele adjuvante generate de ultimele tehnologii”, mai spune juristul.
Adrian Manole este convins că va continua să fie provocat de viață, prin oferirea de oportunități care îl vor stimula să se autodepășească în mod constant și pe care, cel mai probabil, nu le va putea refuza. „ O formă de manifestare a unei replici celebre dintr-un film binecunoscut, ‘I wanna make him an offer he can’t refuse’”, încheie interlocutorul BizLawyer.
→ De vorbă cu Raluca Gheorghiu, Head of Legal Strategy and Acceleration în cadrul UiPath, care în copilărie își dorea să ajungă un ”Godfather”, dar a fost sfătuită de tatăl său să devină ”Consigliere”, adică avocat. Despre pasiunea care te împinge să faci lucruri extraordinare și rezultatele care devin oglinda propriei dedicări: ”În cariera mea, valorile precum transparența, etica și empatia au fost fundamentale”
→ De vorbă cu Alexandru Victor Savi-Nims, Chief Legal Officer - One United Properties, unul dintre profesioniștii care crede în diversitate și consideră că, în calitate de coordonator, trebuie să cuprinzi cât mai multe domenii de competență și să dai dovadă de independență și verticalitate | Despre principii de viață și oamenii care i-au modelat profilul profesional: ”Cel puțin ultimii 15 ani mi-au conturat un parcurs profesional eterogen, ce a construit un manager legal robust și, cumva, rar în România, prin diversitatea domeniilor în care am fost implicat și prin complexitatea proiectelor”
→ De vorbă cu Gabriela Popescu, Corporate, external and legal affairs head - Central Europe | Microsoft, profesionistul care a activat în mai multe industrii și, prin proiectele sale, unele speciale prin complexitate, diversitatea cazuistică și potențialele urmări, a schimbat ceva în bine în acele domenii. ”Cariera, ca și viața, ne scoate în cale experiențe și oameni diferiți și este lecția fiecăruia dintre noi să învățăm ceva din aceste întâmplări”, spune avocatul care crede în respect și în „a-ți păsa” ca mediu de lucru
→ De vorbă cu Ana Busuioc, Legal & Corporate Affairs Director Edenred, omul care își ghidează planurile de viitor după conceptul: „Nu judeca fiecare zi după recolta pe care ai adunat-o, ci după semințele pe care le-ai plantat” | ”Sunt recunoscătoare să pot lucra într-o echipă de profesioniști împreună cu care am convingerea că pot genera stabilitate în dinamica accelerată și volatilă care ne amprentează astăzi viețile profesionale, dar și sociale”, spune azi avocatul