Principiile și valorile după care se ghidează în activitatea sa Roxana Bumbac - Buture, Legal & Compliance Manager Nestlé România și Republica Moldova, sunt gândirea strategică, profesionalismul, integritatea, managementul riscului, asumarea, învățarea continuă și colaborarea. „Aceste principii și valori ar trebui să constituie baza necesară pentru a naviga în mediul juridic complex în care activăm, susținând în același timp misiunea, viziunea și angajamentul companiilor față de excelența juridică, conformare și etică”, nuanțează avocatul.
Profesiile juridice au evoluat foarte mult în ultima perioadă, iar rolul experților din acest domeniu a crescut simțitor în societate. Interlocutoarea BizLawyer apreciază că, pe lângă activitatea juridică propriu-zisă de suport și asistență a companiilor în cadrul cărora activează, profesioniștii din departamentele juridice trebuie să mai desfășoare o activitate foarte importantă, respectiv aceea de a participa activ la redactarea propunerilor legislative care impactează firma și industria din care face parte.
„Atât în cadrul firmelor de avocatură în care am activat anterior, cât și acum, la Nestlé, am formulat destul de des propuneri legislative în beneficiul companiei sau al foștilor clienți, modificări ce vizează clarificări sau îmbunătățiri ale cadrului legal existent și care, de cele mai multe ori, au fost adoptate în forma propusă sau într-o formă apropiată acesteia. Consider că este datoria noastră de specialiști atât juridici, cât și ai industriei, să participăm activ la aceste activități de „advocacy” și să ajutăm la conturarea unui cadru legal cât mai clar și care nu lasă prea mult loc de interpretări arbitrare. Aceste propuneri sunt cu atât mai valoroase dacă vin direct de la „sursă”, de la profesioniștii juridici din cadrul companiilor, care cunosc cel mai bine care sunt problemele de interpretare întâlnite în practică și care ar fi argumentele pentru care o propunere ar trebui adoptată”, argumentează juristul.
Într-un demers susținut de firma de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, BizLawyer îi prezintă pe unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați coordonatori de departamente juridice din marile companii ce activează pe plan local. Interlocutorii noștri au fost aleși din Catalogul GC Powerlist, o listă a celor mai importanți „general counsel”, adus în premieră în România de către Legal 500 și societatea de avocați Țuca Zbârcea & Asociații.
Roxana Bumbac – Buture se declară plăcut impresionată să vadă în ultimii ani multe evenimente dedicate profesioniștilor din departamentele juridice, cum sunt și inițiativele GC Summit sau GC Powerlist, evenimente prin intermediul cărora se creează multe legături între colegi. Mai mult, se formează o platformă pentru a lucra pe proiecte comune, cum ar fi propunerile legislative. „O evoluție naturală a acestei comunități este crearea unei asociații a profesioniștilor din cadrul departamentelor juridice, inițiativă la care lucrăm de ceva timp și care se va concretiza în viitorul apropiat”, punctează avocatul.
Interlocutoarea BizLawyer mărturisește că este onorată și recunoscătoare pentru includerea sa în galeria GC Powerlist – 2023, fiind bucuroasă să descopere că munca profesioniștilor care activează in-house este urmărită și recunoscută.
„Deși este foarte greu de cuantificat prevenția, îmi place să cred că e cea care cântărește cel mai mult atunci când vorbim de rezultatele unui General Counsel. Or, numărul aproape inexistent de litigii sau dispute cred că este unul dintre indicatorii importanți de urmărit. În plus, cred că este importantă și complexitatea activității de zi cu zi, de la gestionarea spin-off-ului business-ului Nestlé Ice-Cream (acum Froneri), la achiziția businessului Solgar (unul dintre cele mai reprezentative branduri de suplimente alimentare) sau coordonarea juridică a multitudinii de modele de business sub care Nestlé România activează (unde aș aminti We Proudly Serve Starbucks, activitatea Nespresso ș.a.)”, apreciază avocatul.
De-a lungul carierei sale, Roxana Bumbac – Buture s-a implicat în foarte multe proiecte semnificative pentru domeniul său de activitate. Din punctul său de vedere, un proiect care a făcut-o să realizeze și mai mult importanța avocaților in-house a fost cel care a implicat suportul pe care l-a acordat colegilor din Nestlé USA, atunci când compania americana a fost victima unui atac de tip phising. „În concret, sistemele companiei au fost accesate, în mod nelegal, și o sumă considerabilă a fost transferată într-un cont al unei bănci din România. Pentru ca banii să nu plece mai departe și să li se piardă urma, a fost nevoie ca organele penale să intervină foarte rapid, în lipsa acestei intervenții banca neavând posibilitatea să blocheze banii. Demersurile au presupus redactarea de plângeri penale rapide, audiențe la organele penale, discuții cu banca și cooperarea cu echipele din Elveția și din SUA. Toate demersurile au fost efectuate în decursul a maximum două zile și astfel am reușit să recuperăm banii transferați în mod fraudulos. Deși nu este o speță care să impacteze Nestlé România, mie, personal, mi-a adus o satisfacție foarte mare, deoarece a fost una dintre acele situații în care a trebuit să fac totul singură, nefiind timp pentru implicarea avocaților externi și care a arătat, în același timp, importanța unei echipe juridice globale care comunică în mod eficient. Suportul meu pe această speță a fost a recunoscut la nivel global și a fost încununat cu decernarea unui premiu în cadrul ceremoniei NesLaw, organizată de Nestlé HQ”, detaliază avocatul.
Proiectele în care s-a implicat în liceu au împins-o spre avocatură
Pentru Roxana Bumbac – Buture alegerea domeniului juridic nu a fost o întâmplare, ci o decizie determinată de multe proiecte în care a excelat în timpul liceului.
Elevă fiind, a făcut parte din echipa de Dezbateri academice, iar împreună cu colegii săi a participat la multe dezbateri pe teme apropiate dreptului. „În clasa a XII-a am susținut o dezbatere pe formatul Karl Popper, la Tribunalul Vrancea, de ziua Drepturilor omului, iar tema dezbaterii presupunea să analizăm dacă actul normativ denumit „Patriot Act” și adoptat în Statele Unite ale Americii a fost sau nu un demers favorabil pentru cetățenii acestor țări. Îmi amintesc că am studiat și m-am pregătit foarte mult pe această temă, iar, la finalul dezbaterii, Președintele Tribunalului ne-a felicitat pe fiecare în parte și, când ne-a înmânat diplomele, mi-a sugerat să consider ideea de a urma cursurile facultății de drept. Și, cumva, acela a fost momentul în care m-am hotărât ca Dreptul este calea pe care mi-aș dori să o urmez”, povestește interlocutoarea BizLawyer.
După Bacalaureat, a ales să studieze în Capitală, la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, considerând încă de pe atunci că atât în drept, cât și în avocatură, în cel mai important oraș din țară „se dă ora exactă”. „La momentul promovării examenului de admitere la facultate, eram deja admisă și la alte facultăți de stat din țară și îmi amintesc că părinții mei își doreau să aleg să merg într-un oraș mai mic pentru liniștea și presupusa siguranță pe care un astfel de oraș le-ar oferi”, precizează juristul.
Chiar dacă teoria dreptului este fascinantă, Roxana Bumbac – Buture a fost întotdeauna interesată și de partea practică a acestuia, iar din acest motiv a ales să lucreze încă din timpul facultății în cadrul unui birou de avocatură pentru a vedea cum se aplică ceea ce învăța pe spețe concrete.
„Această experiență s-a dovedit a fi foarte valoroasă, căci mi-a conturat direcția pe care voiam să o urmez după terminarea facultății. Odată intrată în profesia de avocat, a fost o prioritate pentru mine să lucrez în firme mari de avocatură, cu clienți cu expunere globală și probleme juridice complexe. În casele de avocatură, experiența cea mai notabilă pot spune că a fost cea dobândită în cadrul D&B David și Baias („D&B”, firma de avocatură conectată PwC- N.R.), unde am activat mai mult de patru ani ca avocat de litigii fiscale și administrative. Ca moment de „cotitură” către avocatura in-house a fost când, în urma asistării unui client din industria farmaceutică în cadrul inspecției fiscale, acesta ne-a solicitat să îi revizuim toate contractele, respectiv tot modelul de business și să venim cu propuneri de îmbunătățire pe toate ariile de practică, nu doar pe cele cu impact fiscal. A trebuit atunci să fac un deep dive în business-ul propriu zis, să înțeleg cu ce se confruntă din punct de vedere regulatory, compliance, să introduc modele noi de contracte și politici, acționând la acel moment ca un avocat și auditor intern al clientului”, rememorează interlocutoarea BizLawyer.
La acel moment a realizat că și-ar dori să lucreze mai mult pe astfel de proiecte, să aibă ocazia să învețe despre cum funcționează un business cap-coadă și să poată lucra cot la cot cu colegii din operațional de la momentul conceperii unui proiect și până la implementarea acestuia.
Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică |
O promovare care onorează și responsabilizează
„Așa am ales Nestlé, cea mai mare companie alimentară din lume, care în România este prezentă prin zece divizii. M-a fascinat încă de la început varietatea produselor și modelelor de business din portofoliul companiei, acoperind mai multe segmente de piaţă: de la cafea la dulciuri, de la mâncare de bebeluși la hrană pentru animale, la suplimente alimentare sau de la condimente la produse plant-based. Aceste produse se vând în retail-ul offline și online, în farmacii, în HoReCa, precum și direct clienților companiei, în cazul cafelei Nespresso. La Nestlé România sunt de șase ani coordonatorul departamentului juridic si membru al comitetului de management al companiei. Recent, rolul meu de Legal & Compliance Manager a fost extins asupra businessului din Republica Moldova. Această promovare mă onorează și mă responsabilizează, în același timp, să țintim către cele mai înalte standarde de rigoare juridică și de conformare și în ceea ce privește activitatea din țara vecină. În același timp, în cadrul cluster-ului South East Europe („SEE”) din care Nestlé Romania face parte, am fost numită Antitrust Lead SEE, dreptul concurenței fiind una dintre ariile de drept în care m-am specializat și pe a cărui conformare Nestlé pune mare accent. Acest rol este menit să extindă expertiza mea și best practices din România și în celelalte țări din SEE (11 la număr, dintre care amintesc Croația, Slovenia, Bulgaria, Serbia, Ucraina etc.)”, mai spune avocatul.
Traseul său profesional s-a construit etapă cu etapă, iar pe parcursul evoluției sale, Roxana a avut șansa de a interacționa cu foarte mulți oameni valoroși care au influențat-o în mod pozitiv. „Când vorbim despre excelență în viața profesională, cred că este destul de important ce oameni apropiați ai în jur. Sunt norocoasă că prietenele mele cele mai bune și membri ai familiei activează tot ca avocat și întotdeauna am simțit că ei sunt un sistem de suport când vine vorba despre ambiții și reușite profesionale. Dacă vorbim despre mentori, trebuie să îl amintesc pe profesorul Sorin David cu care am avut onoarea să lucrez la câteva din cele mai complexe litigii de concurență și de la care am avut privilegiul să învăț „cu ce se mănâncă” Dreptul concurenței. De altfel, domnul David mi-a fost și profesor de Dreptul concurentei la Masterul de Dreptul Afacerilor pe care l-am urmat îi, încă de pe atunci, mi-a insuflat pasiunea pentru Dreptul concurentei care astăzi este una dintre ariile mele preferate de drept. Și, tot la capitolul mentori, vreau să o menționez Silvia Sticlea, Directorul General al Nestlé Romania, prima femeia numită la conducerea firmei, cu care am privilegiul să lucrez îndeaproape. Spun privilegiu pentru că Silvia este un model de forță, ambiție, perseverență și atenție la detalii. Considerându-mă o fire ambițioasă, la rândul meu, sunt recunoscătoare că am ocazia să învăț și să lucrez cu ea. Cu siguranță, este un model de inspirație pentru oricine a avut ocazia să o cunoască în calitate de coleg sau mentor”, arată interlocutoarea BizLawyer.
Roxana Bumbac – Buture subliniază faptul că nu obișnuiește să se uite cu regret către trecut, ci, mai degrabă, învățând din experiențe, să încerce să contureze experiențe mai bune pe viitor. Prin urmare, nu crede că ar schimba niciuna dintre etapele profesionale de până acum, întrucât fiecare dintre acestea a contribuit la evoluția sa ca profesionist, conturând profilul de specialist juridic pe care îl are acum. „În linie cu planurile de creștere și inovare ale Nestlé, ne dorim același lucru și pentru departamentul juridic: să creștem, să ne dezvoltăm și să învățăm cât mai multe pe parcursul acestor procese. În ceea ce mă privește, în următoarea perioadă voi acorda o atenție deosebită rolurilor recent atribuite, iar în viitorul mai îndepărtat nu exclud posibilitatea de a trece către un rol cu responsabilități de management și leadearship chiar mai mari decât cele deținute acum”, încheie avocatul.