Careers Advice

Cum lucrează avocaţii in-house din marile companii private: Adina Calfa-Dudoiu, Legal Director - RMGC

Adina Calfa-Dudoiu, Legal Director – Roșia Montană Gold Corporation, spune despre avocatură că este o profesie care oferă celui care o practică șansa de a-și pune amprenta în societate, de a construi și de a lăsa ceva bun în urmă. “Avocatura este ceea ce mi-am dorit și ce am știut dintotdeauna că voi face. Cu foarte multă pasiune, într-un crescendo continuu.Cred că am făcut lucrurile „la timpul lor” și fiecare proiect în care m-am implicat a dus în mod normal la următorul, crescând în complexitate și ajutându-mă să mă maturizez din punct de vedere profesional. Am fost încă de la începuturi atrasă de latura de business, iar alegerile sau oportunitățile pe care le-am avut m-au ajutat să mă dezvolt multilateral și astfel să devin un profesionist cu multe arii de competență”, a declarat Adina pentru BizLawyer.

Primii pași în carieră i-a făcut în biroul din București al CMS Cameron McKenna. A debutat cu o tranzacție M&A pe piața de retail cu implicare internațională, un proiect plin de provocări, iar munca în acest dosar a reconfirmat faptul că și-a ales bine drumul profesional. “În paralel cu munca de birou, am urmat, de asemenea, timp de doi ani cursurile de master în dreptul afacerilor. Acei ani au fost foarte bogați în tranzacții majore, privatizări, mișcări strategice – intrări pe piața din România, achiziții, exit-uri ale unor jucători importanți la nivel internațional, astfel că pot spune că am avut norocul de a mă număra printre cei care au făcut parte din aceste proiecte. Astfel, printre tranzacțiile importante care se regăsesc în CV-ul meu, menționez spre exemplu, cea mai mare privatizare din România, preluarea BCR de către Erste Bank în schimbul a 3,75 miliarde de Euro, privatizarea Electrica prin preluarea de către E.ON Energie AG a filialei Electrica – Electrica Moldova, achizițiile și mișcările strategice ale fondului de investiții Advent International în România, atât pe piața pharma/healthcare cât și pe piața industrială, achiziția de către CME a grupului Media Pro Entertainment, achiziția Flanco și Credisson de către 2 fonduri de investiții internaționale și lista poate continua”, povestește Adina Calfa-Dudoiu.

Proiectele în care s-a implicat în această perioadă au determinat-o să-și dorească să afle cât mai multe despre activitatea dar și despre industria în care activau clienții cu care colabora. Datorită acestui interes a ales ulterior să se implice mai mult în proiecte de consultanță multidisciplinară dedicată, care au presupus consultanță de tip day-to-day ce acoperea întreaga activitate a unora dintre acești clienți. Un astfel de proiect l-a reprezentat, spre exemplu, coordonarea dosarelor juridice la nivel regional pe o anumită perioadă pentru compania Reckitt Benckiser.


O trecere firească spre zona de in-house


În mod natural, având în vedere interesul său constant pentru latura de business, Adina Calfa-Dudoiu a făcut pasul către zona de in-house. ”Mi-am dorit foarte mult să particip la întreg procesul decizional, dar și să contribui în mod efectiv la activitatea unei companii, iar cei peste 10 ani de consiliere juridică în diverse sectoare reglementate (cum ar fi TMT / IT&C, pharma, energie, bancar) mi-au oferit o paletă largă de opțiuni”, spune avocatul.

Prima industrie pentru care a optat a vizat domeniul telecom. Oportunitatea de a lucra în cadrul Liberty Global, liderul industriei mondiale de comunicații prin cablu, prin prezența locală UPC România, a fost fructificată din plin de Adina Calfa-Dudoiu. Provocarea de a lucra într-un sector foarte atractiv, extrem de dinamic, într-o companie inovatoare a fost exact impulsul de care avea nevoie în acel moment al carierei sale. Adina s-a implicat total în noul său job, asumându-și cu deschidere rolul care a presupus reconstruirea echipei juridice și repoziționarea acesteia în cadrul companiei, oportunitatea de a contribui în mod efectiv la activitatea și succesul companiei, de a conduce proiecte strategice împreună cu businessul, de a ”lăsa ceva în urmă”.

„Sunt de părere că dacă relația de parteneriat cu colegii din companie este solidă, juristul devine un partener important și esențial în demararea și implementarea cu succes a proiectelor companiei. Așadar, primul pas a fost construirea unei echipe puternice și curajoase, împreună cu care am clădit ulterior o relație de parteneriat de succes cu ceilalți colegi din zona de business, bazată pe încredere și profesionalism”, punctează Adina.

Profesionistul amintește că “rolul unui director juridic este complex. Acesta este în același timp un advisor pentru echipa de management, dar și un liant între aceasta și restul departamentelor; trebuie să fie un bun comunicator și să dovedească business acumen – așadar să aibă o imagine de ansamblu asupra întregii activități a companiei, pentru a putea oferi soluții simple și inovative într-un cadru legal, la probleme complexe, în contextul unui ritm accelerat al progresului tehnologic suprapus pe instabilitatea și impredictibilitatea legislativă crescândă din România”.

În plus, directorul juridic joacă un rol important în relaționarea cu autoritățile relevante, o comunicare excelentă cu acestea putând asigura succesul multor inițiative, cu beneficii pentru întreaga societate (consumatori, economie).

Un alt domeniu de business în care și-a dorit să activeze în linia întâi a fost cel al resurselor naturale, pe care Adina îl consideră “la fel de dinamic, cu provocări constante și care, de cele mai multe ori, te scot din zona de confort, cu multe reglementări naționale și internaționale, mereu în schimbare și totodată ciclice, cu probleme complexe de drept a căror soluționare presupune cunoștințe solide, o experiență vastă și o colaborare excelentă cu specialiști din alte domenii”. Pentru a-și implini acest vis, Adina a acceptat provocarea de a ocupa poziția de Legal Director în cadrul Roșia Montană Gold Corporation.

 

Proiecte strategice


În activitatea sa de zi cu zi, Adina Calfa-Dudoiu se implică în proiecte strategice, cu impact semnificativ în activitatea companiei, proiecte care ating arii extrem de diverse ce presupun analize juridice complexe. O zi de muncă presupune multe discuții, întâlniri atât interne, cât și cu diverse autorități, reprezentați ai mediului de afaceri sau decizional, dar și planificare, strategie și organizare, muncă propriu-zisă, studiu, muncă administrativă. Toate acestea sunt însă, de cele mai multe ori, realiniate în funcție de prioritățile companiei la momentul respectiv.

Atât în cadrul Liberty Global în care a activat între 2013 și 2016, cât și în cadrul companiei minere Roșia Montană Gold Corporation, o subsidiază a Gabriel Resources, firmă listată, în care lucrează din 2017, expertul a descoperit o multitudine de provocări care o ajută constant să se dezvolte profesional.

“Așa cum spuneam, domeniul în care activez este unul extrem de dinamic, de impact, astfel că fiecare proiect este prioritar, necesitând o abordare pluridisciplinară. În ceea ce privește acțiunile recente din zona telecom, modificările legislative din plan european au generat și generează proiecte importante. Spre exemplu, trecerea la piața unică digitală, mai specific – reforma legislativă din domeniul dreptului de autor pe piața unică digitală, incluzând Directiva SatCab (privind dreptul de autor și drepturile conexe aplicabile difuzării de programe prin satelit și retransmisiei prin cablu) și Directiva AVMS (privind serviciile mass-media audiovizuale) a presupus o analiză extensivă a impactului reglementărilor la nivel de regiune și aplicat tuturor modelelor de business din companie, dar și o contribuție efectivă la redactarea pachetului legislativ relevant, precum și modelarea unor produse ale companiei. O altă zonă fierbinte o reprezintă și relaționarea cu consumatorul, iar unul dintre proiectele majore a fost simplificarea relaționării cu clientul, atât rezidențial cât și business, în contextul recentelor reglementări din domeniul comerțului la distanță”, explică avocatul.

În cadrul Gabriel Resources, juristii grupului sunt partenerii celor locali, o parte din proiecte lucrându-se împreună, în strânsă colaborare. De asemenea, este uzual schimbul de informații pe diverse teme de interes juridic și de business, schimbul de experiență. “Am avut șansa de-a lungul carierei mele să colaborez cu avocați brilianți și, în același timp, persoane de înaltă clasă, atât din România cât și din afara țării, de care mă leagă respectul profesional și pasiunea față de profesie. Cu o bună parte din ei păstrez încă legătura, schimbăm opinii, soluții la diverse problematici controversate, dezbatem”, subliniază Adina Calfa-Dudoiu.


 


“Ceea ce m-a adus în zona de in-house este atracția pentru partea de business, dorința de a fi parte din energia creatoare și de a contribui în mod determinant la atingerea rezultatelor companiei. Mediul de business mi se potrivește și îmi place, este în măsură să îmi furnizeze provocările de care am nevoie, mă scoate în mod constant din zona de confort și mă ajută să mă depășesc.”

Adina Calfa-Dudoiu, Legal Director – Roșia Montană Gold Corporation

 


 

Colaborarea cu firmele de avocați


Referindu-se la relația cu firmele de avocați, specialistul arată că, în prezent, tendința la care se aliniază din ce în ce mai multe companii, este de eficientizare a costurilor. În acest context, aspectul financiar are o pondere importantă în alegerea consultanților în probleme juridice. ”Cu toate acestea însă, în funcție de problematica pe care o ridică un proiect sau altul, criteriile definitorii în funcție de care este aleasă o anumită casă de avocatură rămân în continuare legate de performanțele avocaților, specializare, reputație și resurse.  De principiu, aspect valabil pentru ambele companii în care am activat și activez, pentru majoritatea proiectelor decizia de externalizare aparține departamentului juridic local. Există însă proiecte care, prin problematica tratată, pot avea un impact asupra activității altor companii din grup sau a grupului în general, caz în care alegerea casei de avocatură se face împreună cu conducătorul activității juridice la nivel de grup și, de regulă, presupune o casă de avocatură de top la nivel mondial”, mai spune avocatul.

În aceste colaborări cu firmele de avocatură, rolul juristului intern este esențial, el acționând ca un project manager. ”Acesta trebuie să asigure alinierea abordării proiectului la strategia companiei, trebuie să aibă un plan bine pus la punct și gândit în perspectivă (care presupune existența unui plan de post-finalizare încă de la început). Succesul proiectului ține în mare parte de comunicarea și colaborarea excelentă dintre juristul intern și casa de avocatură aleasă. Juristul intern trebuie să știe foarte bine de ce anume are nevoie societatea și cum să dirijeze cursul proiectului în acest scop, să fie un bun mediator (și translator) între avocați și business. Este, la finalul zilei, o muncă de echipă”, a conchis Adina Calfa-Dudoiu.

Social & newsletter

© 2017 Newskit. All Rights Reserved.Design & Development by Joomshaper

Search