Legal Briefings

ANAF a început oficial testarea și analiza datelor din SAF-T: Ce trebuie să știe contribuabilii


Astfel, s-a trecut la o nouă etapă în implementarea SAF-T, care înseamnă verificarea corectitudinii datelor raportate, și nu doar îndeplinirea obligației de raportare. Aceste acțiuni erau așteptate de mediul de afaceri abia în 2025, când ultimul val de contribuabili (mici contribuabili și contribuabili nerezidenți) ar trebui să înceapă raportarea SAF-T. Peste 15.000 de notificări au fost transmise recent de ANAF cu privire la nedepunere sau probleme în datele raportate prin SAF-T. În multe cazuri, contribuabilii au fost informați că trebuie să corecteze erorile din declarația pentru luna iunie 2024 până la sfârșitul lunii septembrie.

Reacția mai rapidă din partea autorităților decât se anticipa, chiar dacă parțială sau punctuală, este binevenită dat fiind că oferă detalii suplimentare companiilor care își îmbunătățesc constant datele raportate sau care sunt în curs de finalizare a implementării SAF-T.

Pentru a valida corectitudinea datelor, pe lângă testele de consistență publicate de ANAF în martie 2023, contribuabilii au acum la dispoziție o listă extinsă de teste care sunt aplicate asupra datelor din Registrul Jurnal cuprinse în secțiunea 3 a fișierului SAF-T.

De exemplu, companiile ar trebui să mai aibă în vedere și următoarele aspecte tehnice:


●    Codul de taxă (Tax Code) 000000 nu poate fi utilizat atunci când Tax Type este 300 și Tax Amount este diferit de 0.
●    Tax Amount nu poate fi diferit de 0, atunci când Tax Type este 000 și Tax Code este 000000.
●    Tax Amount trebuie să fie 0 pentru liniile aferente conturilor de TVA (4426, 4427, 4428).
●    Tax Amount trebuie să fie 0 pentru codurile de taxă (Tax Code) pentru operațiuni scutite sau neimpozabile
●    Tax Amount nu poate fi 0 pentru codurile de taxă (Tax Code) aferente operațiunilor în taxare inversă


În acest moment, nu au apărut informații noi despre testele care vor fi aplicate asupra datelor raportate în secțiunile privind facturile emise, facturile primite sau plățile. Desigur, ar fi utilă publicarea anticipată a acestor teste calitative, înainte de a trimite notificări către contribuabili pentru corectarea datelor. Având în vedere volumul și complexitatea datelor din fișierul SAF-T, modificările asupra implementărilor deja finalizate nu sunt ușor de realizat.

În același timp, contribuabilii ar trebui să adopte o rutină corectă pentru depunerea fișierului SAF-T, care include verificarea fișierului XML înainte sau imediat după transmiterea către ANAF, pentru a permite corectarea rapidă și a asigura conformitatea cu cele mai importante teste calitative. Contribuabilii trebuie să se asigure că datele pe care le raportează în aceste declarații sunt corecte și complete și dacă apar diferențe să le documenteze în mod corespunzător. În acest sens, există softuri care pot verifica automat declarația după ce aceasta a fost exportată și validată și care pot fi folosite în rutina de lucru lunară a departamentului financiar contabil.

Totodată, cei care încă nu au depus fișierul SAF-T sau au efectuat depuneri incomplete ar trebui să prioritizeze acest proiect în următoarele luni, pentru a evita amenzile prevăzute de lege și creșterea riscului fiscal.

Merită amintit că datele incluse în aceste raportări vor fi utilizate și în cadrul inspecțiilor fiscale, în cadrul analizelor de risc și în cadrul proiectului în curs de desfășurare e-TVA. Ca urmare a raportării SAF-T, autoritățile fiscale au cunoștință de toate informațiile cu privire la contabilitatea societății și pot analiza mult mai ușor riscul fiscal pe care un contribuabil îl prezintă. De aceea, asigurarea calității ridicate a datelor raportate în SAF-T va deveni o cerință de bază din ce în ce mai importantă pentru o conduită fiscală corectă.

Social & newsletter

© 2017 Newskit. All Rights Reserved.Design & Development by Joomshaper

Search