Noul context social, politic și economic obligă companiile să caute soluții de eficientizare a activității. Multe dintre ele aplică deja procese de redesign organizațional. Un exemplu în acest sens îl constituie PHOENIX GROUP, toate firmele din România care fac parte din această structură, Farmexim, Help Net Farma și EL Pharma, fiind implicate într-un astfel de proces. „Bineînțeles, acest proces reașează și Departamentul juridic, în cadrul căruia diviziile s-au organizat pentru mai multă eficiență și s-au unit cu diverse arii de competență, inițial separate, în două scopuri: lărgirea specialităților juridice de interes și schimbul de experiență în interiorul echipei pentru a crește profesional, pentru soluții inovative și pentru un spirit de echipă”, a declarat Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director la Farmexim & Help Net, parte a PHOENIX GROUP pentru In-House Legal, platformă din grupul BizLawyer.
Politica de personal adoptată la nivelul grupului încurajează foarte mult promovarea din interior. Acesta este și motivul pentru care sunt preferați tinerii dornici să învețe și să-și însușească traiectoria urmată de organizația în care se formează.
În acest context, echipa coordonată de Mihaela Scărlătescu se va extinde, pentru anul viitor fiind plănuită deschiderea a două poziții pentru juniori în cadrul departamentului.
Cei care vor să aplice trebuie să aibă un profil asemănător celorlalți profesioniști care activează în zona juridică a grupului. Trebuie să fie curioși, optimiști, dornici de a cunoaște și de a face bine „treaba de la legal”.
„Nu contează dacă au examenul de barou trecut, dar au fost cazuri când, în funcție de personalitate și competență, i-am încurajat și îndrumat în această direcție”, punctează avocatul.
În plus, se cere dinamism în acțiuni, fiind necesară o viteză crescută de reacție în fața problemelor care pot apărea.
„În cei 20 de ani de avocatură, am constatat că, din perspectiva resursei umane (valoare umană mai degrabă), nu neaparat experiența într-un anumit domeniu al dreptului are cea mai mare importanță, ci mai degrabă profilul personal al persoanei în recrutare: baza formată în școală, personalitatea și dorința de a fi în fiecare zi „mai profesionist”, dacă pot spune așa. Astfel, am contribuit la creșterea unor juriști/avocați valoroși și recunoscuți în piața juridică și, implicit, am crescut și eu odată cu ei. Și le mulțumesc pe această cale. Se știu ei și ele”, subliniază Mihaela Scărlătescu.
Avocatul își caracterizează echipa din acest moment, spunând că se aseamănă cu una de canotaj, de 10+1. Chiar dacă pentru o organizație formată din trei societăți în domeniul farma, cu câteva mii de angajați, nu este neaparat un număr suficient, Departamentul juridic este mândru de tot ceea ce face.
Despre recrutarea noilor coechipieri
În domeniul în care activează PHOENIX GROUP se impune, în acest moment, atragerea unor avocați in-house specialiști în zona de Compliance și Protecția Datelor cu Caracter Personal, numărul de proiecte fiind foarte mare pe aceste segmente.
Atunci când vine vorba despre atragerea de noi talente, Mihaela Scărlătescu amintește faptul că a constatat că tânăra generație de acum diferă mult de generația sa. „Atuurile noastre standard sunt: companii cu notorietate și anvergură în distribuție (Farmexim), retail farmaceutic (farmaciile Help Net) și servicii farmaceutice (EL Pharma), care fac parte din PHOENIX GROUP, o organizație germană, lider în Europa, iar industria farma are ceva căutare. În plus, odată ce cunoști echipa de legal, vei vedea că este un trib, un „legal tribe”, din care, dacă simți cu adevărat că vrei să faci parte, atunci știi că ești în locul de muncă potrivit. Cred mult în „binele comun” pentru care toți venim la muncă zi de zi și unde ne petrecem o mare parte din viață. Cu riscul să mai supăr, sunt pentru lucrul la birou, în echipă și nu apreciez munca de acasă, pentru că muncim acasă prea mult (mai mult ca la birou) și ne izolăm. Izolarea afectează comunicarea și afectează inovația”, mai spune avocatul.
În recrutarea noilor coechipieri, Departamentul juridic lucrează în strânsă colaborare cu Departamentul de HR, la nivelul grupului existând o strategie foarte bine pusă la punct. În funcție de poziția pentru care se face recrutarea, se colaborează și cu „vânătorii de talente”. De asemenea, mai este folosită rețeaua de cunoscuți și colegi, deoarece avocatura este o breaslă în care se colaborează foarte mult.
„În funcție de divizia în care este angajat noul venit – distribuție, retail sau servicii – acesta va avea o perioadă de inducție pentru a se obișnui cu companiile din grup, cu bussinessul și particularitățile sale (este foarte importantă înțelegerea businessului de către membrii Departamentului juridic). De asemenea, noul venit are și mentori: managerul departamentului din care face parte, dar și pe noi toți la masa pentru idei sau momente de socializare și proiecte cu brainstorming”, explică Mihaela Scărlătescu.
--------------------------------------------------------
Citește și
→ Ce tip de proiecte au generat cele mai mari volume de muncă pentru echipa de Legal a Farmexim & Help Net, parte din PHOENIX Group | Av. Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director: Valoarea Departamentului juridic din București a primit recunoaștere la nivel de headquarter, în Germania, echipa fiind acum implicată și în proiecte regionale, unde nu România este în prim plan. Recunoașterea are în spate nu doar multă muncă, ci și curaj, încredere în noi și unii în ceilalți, o bună comunicare și mai ales curiozitatea aceea de a întreba de cinci ori ‘de ce?’ și ‘cum să facem mai bine?’
→ Cum a fost anul trecut pentru juriștii Farmexim & Help Net, parte din PHOENIX Group, care au fost proiectele esențiale și cum au performat membrii echipei de Legal | Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director: 2021 a fost un an de tip roller coaster, cu multă adrenalină și impredictibilitate. Munca din spatele proiectelor a fost mai mult decât semnificativă și provocatoare din punct de vedere juridic
→ In-houseLegal.ro | Multe proiecte cu grad de dificultate ridicat au fost gestionate 90% intern, anul trecut, în cadrul grupului Farmexim & Help Net, ceea ce a crescut gradul de încredere a Bordului în echipa de legal. Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director: Avocații interni sunt mai bine poziționați și participă activ la definirea strategiilor și la procesul de luare a deciziilor
→ Problematica ESG este inclusă în strategiile legate de risc și reziliență ale Farmexim și Help Net, iar oficialii companiilor spun că vor face tot ce este necesar pentru a continua proiectele într-un mod sigur și sustenabil. Mihaela Scărlătescu, Head of Legal and Compliance Director: Ducem businessul la nivelul următor de profesionalism şi responsabilitate
--------------------------------------------------------
Avocatura in-house nu este un mediu mai liniștit, dar aduce multe satisfacții
Formarea unui avocat intern depinde, în primul rând, de structura candidatului, de ce anume își dorește, de potrivirea cu rolul, de curajul de a mai și greși, de a fi parte din întreg personalul organizației și, mai ales, de a nu se supăra la auzul (de foarte multe ori din alte departamente) a binecunoscutei fraze „legalul este de vină”.
„Nu cred că a fi avocat in-house sau de consultanță sunt în opoziție, toate te formează în profesie și te completează”, nuanțează Mihaela Scărlătescu.
Juristul PHOENIX GROUP atrage atenția că avocatura in-house nu este un mediu mai liniștit. Munca într-un Departament de legal este comparabilă cu cea dintr-o făbricuță. Echipa acționează ca un stup de albine. „Mie personal îmi place foarte mult. Știu și pot să spun de ce am ales eu avocatura in-house după niște ani de consultanță. La acel moment mi-am dorit mult, foarte mult, să înțeleg și să practic dreptul afacerilor. Această ramură complexă care cere să înțelegi din toate, să vezi bine și complet businessul, să îl înțelegi, să te așezi pe scaunul CEO-ului, dar și pe al fiecărui angajat din societate, ca să știi ce așteaptă. Nu este ușor, este provocator, dinamic și mie mi-a dat satisfacție de zi cu zi. Cumva, ai continuitate în proiectele tale, nu doar happy-end-ul sau not-happy-end-ul unui proiect. Și asta mie mi-a dat satisfacție personală de mai bine de zece ani”, argumentează interlocutoarea noastră.
Alegerea avocaturii in-house oferă avantaje. Printre ele trebuie nominalizat faptul că, pentru cei care aleg un astfel de sector, va exista un singur client, iar asta oferă un grad de stabilitate. În plus, va exista o specializare într-o anumită industrie, iar această specializare de avocat in-house are o parte foarte bună: dacă persoana care o capătă se întoarce în consultanță, va înțelege complet nevoile clientului, va putea comunica altfel cu departamentul său juridic, dar și cu membrii echipei de conducere.