Mediul economic integrează tot mai mult conceptul de sustenabilitate în strategiile de investiții pe care le dezvoltă. Criteriile ESG (Environmental, Social and Governance) sunt parte integrată a afacerii și ghidează deciziile de business ale companiilor. British American Tobacco (BAT) acționează în această direcție de peste 20 de ani, timp în care a dezvoltat îndeosebi proiecte din zona protejării mediului și a sprijinirii unor categorii sociale vulnerabile.„Dar contexul în care trăim evoluează permanent și considerăm că este imperativ ca și noi, la nivel de business, să ne adaptăm continuu strategia și resursele alocate, pentru un răspuns eficient și rezultate durabile”, punctează Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice al Ariei Europa Centrală și de Sud, BAT.
2020 a fost anul în care compania a anunțat asumarea unor obiective foarte ambițioase privind economia verde, contribuția la reducerea încălzirii globale, dezvoltarea unui impact social pozitiv și reiterarea angajamentului pentru politici comerciale corecte și responsabile.
Proiectele sunt însoțite de o serie de criterii foarte clare pentru măsurarea și urmărirea îndeplinirii lor: neutralitatea emisiilor de carbon până în 2030; 100% energie regenerabilă până în 2030; creșterea cantității de apă reciclată cu 30% până în 2025; niciun deșeu rezultat din activitatea centrelor de producție să nu mai ajungă în gropi de gunoi până în 2025; eliminarea plasticului de unică folosință nenecesar și utilizarea exclusivă de ambalajele de plastic reutilizabile, reciclabile sau compostabile până în 2025.
„Nu doar că avem o strategie în domeniul ESG, dar sustenabilitatea este în centrul afacerii noastre, mai ales că ne aflăm într-un moment decisiv al transformării noastre și suntem hotărâți să construim o companie pentru viitor. Toți avem o responsabilitate în protejarea mediului și a comunităților în care trăim, de aceea investim timp și resurse în campanii de informare și proiecte comune cu partenerii noștri comerciali și cu consumatorii, pentru ca împreună să conștientizăm schimbările pe care le putem face și să dezvoltăm atitudini și bune practici pentru un viitor sustenabil”, precizează Ileana Dumitru.
BAT și-a asumat un obiectiv foarte ambițios, acela de a contribui la construcția unui viitor mai bun, prin reducerea impactului afacerii asupra sănătății și prin investiție durabilă în politicile ESG. „Lucrând împreună pentru atingerea acestui obiectiv, vom genera valoare sustenabilă pentru toate părțile interesate enumerate mai sus. Nu mai suntem doar o companie de produse din tutun, ci devenim o afacere definită nu prin produsele pe care le comercializează, ci prin așteptările consumatorilor cărora le răspunde; o afacere de bunuri de larg consum cu o creștere rapidă, bazată pe o abordare strategică orientată către consumator, cu un portofoliu divers și concentrată pe sustenabilitate. Cu siguranță, nu putem reuși singuri, de aceea investim foarte mult în parteneriate comerciale care să respecte standardele privind calitatea proceselor, practicile comerciale corecte și investiția în sustenabilitate și încercăm să venim permanent în întâmpinarea nevoilor partenerilor comerciali, prin eficientizarea proceselor și prin expertiză comercială. Prin aducerea laolaltă a capabilităților existente cu cele noi, inovatoare, redefinim misiunea organizației noastre și ne concentrăm îndeosebi pe transformare digitală, tehnologie și inovație, iar elementul principal este resursa umană, oamenii din BAT, prin cultura organizațională și valorile la care ne raportăm. Și alegem întotdeauna să punem umărul la dezvoltarea comunității, fie prin proiecte de protejare a mediului, fie prin susținerea comunităților culturale sau de artiști sau prin parteneriate cu autorități ale statului și campanii de informare a publicului”, mai spune interlocutoarea BizLawyer.
Echipa juridică în cadrul BAT joacă un rol major în dezvoltarea activităților ESG, în contextul în care responsabilitatea reprezintă un element esențial în derularea afacerii companiei, iar politicile interne și standardele de conduită comercială la care se raportează atât firma, cât și partenerii comerciali ai acesteia, trebuie să fie foarte clar comunicate și evidențiate în înțelegerile de business.
Acțiunile BAT au impact asupra relației cu consumatorii, cu comunitatea, iar practicile comerciale legitime contribuie la dezvoltarea economiei locale și naționale. Din acest motiv, echipa juridică este cea care se asigură că firma operează într-un mod onest, transparent și integru în tot ceea ce face.
„O componentă esențială a ESG este guvernanța, anume politicile și principiile interne care constituie fundamentul afacerii noastre, al reputației și al încrederii consumatorilor și a partenerilor comerciali. Acordăm atenție practicilor comerciale responsabile, cruciale pentru a ne asigura că doar consumatorii adulți au acces la produsele noastre din tutun și nicotină. În acest sens, avem un set de reguli extrem de stricte și echipa juridică este mereu alături de angajați, de parteneri și de consumatori în comunicarea și în aplicarea acestor reguli”, explică Ileana Dumitru.
Juristul amintește faptul că BAT este o organizație diversă și dinamică, echipa din România având în componență aproape douăzeci de naționalități. „De aceea, este esențial să ne raportăm la standarde foarte clare de etică în afaceri și ne așteptăm ca toți angajații, furnizorii și partenerii noștri comerciali să acționeze cu aceeași integritate și corectitudine. Nu poți crește o afacere durabilă și puternică fără principii corecte și un set de reguli extrem de clare, iar BAT este o companie care privește în viitor, care ne dorim să fie mai bun pentru fiecare”, nuanțează expertul.
Implicarea echipei juridice este continuă, compania fiind într-un moment esențial al transformării sale.
BAT și-a regândit anul trecut strategiile și planurile pentru atingerea obiectivelor asumate, pentru a se adapta cât mai bine condițiilor de lucru în pandemie și cerințelor impuse de autorități, având ca principală prioritate siguranța oamenilor firmei și a partenerilor comerciali.
„Continuăm proiectele demarate și le dezvoltăm în noul context sanitar, cu responsabilitate și implicare, pentru a răspunde cât mai bine așteptărilor consumatorilor și pentru a susține partenerii comerciali, în special pe cei din HoReCa și retail, puternic afectați de momentele dificile de anul trecut. Ne implicăm permanent în parteneriate care susțin mediul cultural, artistic și de afaceri din România și depunem eforturile necesare pentru reducerea impactului asupra mediului în unitățile noastre de producție, prin reducerea deșeurilor, a amprentei de carbon și prin contribuție la economia circulară. BAT va continua să investească în dezvoltarea afacerii sale în România, în creșterea profesională permanentă a angajaților săi și în proiecte cu impact pozitiv pentru societate și comunități. Pentru a ne atinge aceste obiective însă este nevoie de un context economic stabil și de un cadru fiscal echilibrat, care pot genera acea predictibilitate atât de necesară unei dezvoltări solide a business-ului”, detaliază Ileana Dumitru.
Proiecte implementate în România
Dintre proiectele implementate la nivel național și în care echipa juridică a avut un rol major, expertul BAT nominalizează campania de colectare selectivă a chiștoacelor lansată, în 2019, în trei mari regiuni din România – Sectorul 3 din București, Constanța și Iași. Aici au fost montate șapte sute de scrumiere stradale și s-au derulat campanii intense de comunicare și informare a consumatorilor asupra importanței unui gest simplu precum eliminarea corectă a chiștoacelor. În prezent, peste două tone de filtre uzate au fost utilizate în procesul de recuperare energetică, în loc să ajungă pe stradă.
Anul acesta BAT a continuat dezvoltarea infrastructurii de colectare selectivă a mucurilor de țigară, iar concursul de design pentru scrumiere stradale și de buzunar organizat în parteneriat cu revista igloo va aduce cu siguranță inovația și creativitatea necesare pentru creșterea nivelului de responsabilitate individuală față de mediu și de comunitate. Urmează alte orașe în care se va extinde campania cu noile cutii stradale.
De asemenea, în 2021 a fost demarat programul de colectare selectivă a versiunilor anterioare ale glo ( n. r. glo™ este un produs cu risc redus (bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse. Aceste produse nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență, N.R.) destinat consumatorilor adulți de produse din tutun sau nicotină), dispozitivul care încălzește tutunul, iar cele peste 8.000 de aparate colectate astfel au fost destinate reciclării.
În activitatea pe care o derulează, echipa juridică aduce permanent în prim-plan reglementările în vigoare. „În 2021, 30.000 de magazine din România s-au alătură campaniei BAT și ANPC de toleranță zero față de comercializarea produselor cu nicotină către minori. Sancțiunile aplicabile pentru încălcarea legii ajung până la 15.000 de lei și închiderea unității. Campania noastră „Alege Asumat un comportament comercial curat” se desfășoară anual cu scopul de a preveni accesul persoanelor sub 18 ani la produse care nu le sunt destinate. Angajamentul nostru de a construi un viitor mai bun înseamnă și să facem tot posibilul pentru a ne asigura că partenerii noștri cunosc și își respectă obligația de a comercializa produse cu nicotină doar către adulți și de a refuza vânzarea lor atunci când au îndoieli asupra vârstei cumpărătorului”, arată juristul.
Ileana Dumitru subliniază faptul că, în România, BAT a desfășurat continuu, în ultimii 20 de ani, cu rezultate dovedite, programe de informare și educare a comercianților și consumatorilor cu privire la prevederile legale, dar și la motivele pentru care minorii nu trebuie să aibă acces la produsele cu nicotină. Rezultatele acestor eforturi s-au concretizat în înjumătățirea încercărilor de a consuma țigarete în rândul minorilor în 2017 față de 2004 (Conform GYTS 2017 - 8,6% dintre minorii cu vârste între 13 și 15 ani au încercat să fumeze cel puțin o dată în ultimele 30 de zile. În 2004, conform aceluiași studiu GYTS, procentul era de 17,6.).
„BAT își dorește să construiască un viitor mai bun, prin opțiuni oferite consumatorilor și încurajarea acestora să treacă de la fumat la produse cu risc redus susținut științific, prin acțiuni de protejare a mediului, de respectare a drepturilor omului și de investiție în oameni talentați. În cele din urmă, ambiția noastră este de a ne reduce impactul asupra sănătății și de a avea un impact pozitiv asupra mediului și societății. Eforturile și angajamentul companiei față de standarde înalte de sustenabilitate au fost recunoscute de instituții independente, între care includerea companei în Dow Jones Sustainability Index pentru 19 ani consecutiv (BAT fiind singura companie de tutun listată în prestigiosul World Index în 2020), un rating MSCI BBB și un nivel CDP A List. Cu siguranță, întotdeauna este loc de mai bine și depunem eforturi susținute pentru calibrarea corectă a proceselor, a resurselor alocate și a obiectivelor asumate în acest domeniu. Dar cred că cel mai important este să înțelegem rolul pe care fiecare dintre noi îl poate juca în transformarea sustenabilității dintr-un concept abstract în gesturi simple, la îndemână, cu un efect extraordinar pe termen lung. Și aici ne asumăm un rol activ atât în comunicarea și informarea partenerilor și a consumatorilor noștri, cât și în setarea unor standarde și oferirea de exemple și soluții practice pentru care fiecare să putem avea o contribuție”, precizează Ileana Dumitru.
Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică |
Filosofia BAT pentru viitor are în vedere trei piloni principali: inovație în cercetarea și dezvoltarea produselor; transformare printr-o abordare multidimensională a portofoliului concentrat pe produse de nouă generație cu risc redus, care să răspundă nevoilor și preferințelor tot mai diverse ale consumatorilor; și sustenabilitatea afacerii, transpusă în reducerea impactului asupra sănătății și a mediului.
„Obiectivul nostru este de a reduce impactul business-ului asupra sănătății și facem deja progrese semnificative către atingerea lui. La nivel global, compania a investit miliarde de euro în cercetarea, dezvoltarea și punerea pe piață a produselor cu risc redus. România este prima țară din Uniunea Europeană în care sunt produse Neo, consumabilele din tutun folosite împreună cu glo, produsul inovator care încălzește tutunul. În plus, fabrica de la Ploiești este în prezent singurul furnizor de Neo pentru restul Uniunii Europene”, menționează Ileana Dumitru.
În luna martie a acestui an, BAT a anunțat intensificarea eforturilor în protejarea mediului, prin asumarea unor obiective ambițioase în acest sens, precum: zero emisii de dioxid de carbon la nivelul întregului lanț valoric până în 2050; 100% energie regenerabilă până în 2030; toate centrele de producție 100% certificate de către Alliance for Water Stewardship (AWS) până în 2025; niciun deșeu rezultat din activitatea centrelor de producție să nu mai ajungă în gropi de gunoi până în 2025.
De asemenea, la începutul acestui an, BAT a publicat raportul anual de sustenabilitate (ESG Report), care demonstrează progrese semnificative în atingerea obiectivelor asumate, între care: creșterea cu trei milioane a numărului de consumatori de produse care nu implică ardere, până la 13,5 milioane la finalul lui 2020; creșterea veniturilor din noile categorii de produse cu 15% în 2020 față de 2019; creșterea procentului de energie regenerabilă folosită până la 26% - o creștere de 10% față de anul precedent – precum și o reducere mai mare de 30% a emisiilor de dioxid de carbon față de 2019; reducerea cantității de apă extrase cu circa 11% față de 2019; organizarea a peste 38.000 de sesiuni de training despre drepturile omului, cu peste 390.000 de participanți la nivelul întregului lanț de furnizori; atingerea unui nivel de reprezentare a femeilor în roluri de conducere de 38%.
„În 2020, BAT a anunțat obiectivul de a atinge zero emisii de dioxid de carbon provenite din propriile activități (Scop 1 și 2) până în 2030. Prin noul angajament, BAT își propune să elimine complet și emisiile produse de-a lungul lanțului valoric propriu (Scop 3). Aceste obiective se adaugă eforturilor existente ale BAT de a interacționa cu furnizorii în chestiuni legate de schimbările climatice și de a susține fermierii parteneri în adoptarea unor tehnici agricole care să producă mai puțin dioxid de carbon. Pe 6 septembrie am demarat și în România programul Be Supplier, cu intenția de a-și deschide porțile către soluții inovatoare și oportunități de parteneriat care să contribuie la materializarea ambiției companiei de a construi un viitor mai bun pentru toate părțile interesate. Obiectivul BAT este de a dezvolta parteneriate cu companii și start-up-uri dedicate dezvoltării unor soluții de business inovatoare și durabile, cu respectarea unor valori precum inovație, diversitate și responsabilitate. Companiile interesate își pot înregistra propunerile pe platforma disponibilă AICI, iar odată înscrise, echipa BAT va evalua soluția propusă din perspectiva nevoilor de business și a criteriilor de sustenabilitate îndeplinite. Companiile selectate vor fi invitate în mod oficial să se alăture BAT pe drumul către un viitor mai bun. Toate companiile înregistrate vor fi adăugate la o bază de date internă pentru consultări viitoare”, mai spune Ileana Dumitru.
O muncă în care sunt implicate toate departamentele
În contextul în care sustenabilitatea este un punct central în toate acțiunile BAT, strategia de dezvoltare a companiei are un accent clar pe prioritățile ESG, inclusiv abordarea schimbărilor climatice și a excelenței în managementul mediului, oferind un impact social pozitiv și asigurând o guvernanță corporativă robustă.
Pentru punerea în practică a acestei strategii, fiecare departament din cadrul companiei și-a asumat acest obiectiv și derulează proiecte cu componentă ESG, de la campaniile de susținere a comunităților de artiști și picturile murale Eco – graffiti din București, cu rol de purificare a aerului, la acțiunile concrete întreprinse de fabrica de la Ploiești pentru reducerea apei utilizate, reducerea deșeurilor și utilizarea de surse de energie regenerabile.
„Departamentul juridic și relații publice pe care îl conduc este în centrul acestor acțiuni de implementare a agendei ESG, prin campaniile permanente de informare privind standardele și practicile comerciale corecte, prin campania de colectare selectivă a mucurilor de țigară, prin campaniile de responsabilitate socială de facilitare a accesului la cultură și acte artistice, dar și prin campanii de comunicare internă, prin care angajații sunt informații și implicați în eforturile de sustenabilitate ale companiei. Funcționând la nivel global și cu un lanț valoric divers, trebuie să ne raportăm la un set clar, consistent de principii, politici și standarde. Prin responsabilitate și integritate ne putem asigura că obiectivele noastre privind ESG sunt realizabile și pot contribui eficient la realizarea unui viitor mai bun”, a subliniat Ileana Dumitru.
Noua strategie ESG, derulată de BAT, reprezintă o evoluție considerabilă față de abordările din trecut, menită să răspundă atât nevoilor lumii în care trăim, cât și nevoii de durabilitate și stabilitate a afacerii noastre. „De aceea, domeniile ESG pentru care alocăm resurse vizează reducerea impactului afacerii noastre asupra sănătății, schimbările climatice, consumul de apă, biodiversitatea și împădurirea, reducerea deșeurilor, drepturile omului, cultura, etica în business, practici comerciale responsabile, dar și adresarea riscurilor reprezentate de contrabandă sau securitatea datelor personale. Folosim cadrul intern de reguli și politici, cele mai bune practici și proceduri pentru a ne gestiona performanța privind îndeplinirea obiectivelor ESG și suntem deschiși permanent pentru colaborare cu părți interesate, prin dialog deschis și schimb de expertiză, pentru a înțelege mai bine problemele emergente, așteptările de reglementare sau societale și inovațiile tehnologice necesare. De asemenea, lucrăm cu autorități/decidenți, ONG - uri, cadre universitare și alte părți implicate și interesate să dezvolte soluții eficiente și durabile pentru provocările cu care ne confruntăm”, a arătat Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice al Ariei Europa Centrală și de Sud, BAT.