Lucian Miulescu, Senior legal counsel | Orange România Communications, a căutat, în tot ceea ce a făcut, logica și coerența. Firea sa analitică l-a împins mereu într-o astfel de direcție. Tocmai această caracteristică l-a ajutat în profesia pe care și-a ales-o, domeniul juridic având nevoie, pentru a excela, de oameni cu acest tip de însușiri. „Meseria de jurist mai presupune un bun echilibru între teoria abstractă și acțiune, pentru că eficiența teoriilor juridice se verifică numai în practică. În acest fel, munca mea răspunde atât nevoii de reflecție, cât și celei de rezolvare practică a problemei analizate. Cred că nu m-ar fi mulțumit o profesie strict abstractă, precum cea de cercetător, de exemplu”, mărturisește Lucian Miulescu.
Într-un demers susținut de firma de avocatură Țuca Zbârcea & Asociații, grupul de publicații BizLawyer îi prezintă pe unii dintre cei mai cunoscuți și apreciați coordonatori de departamente juridice din marile companii ce activează pe plan local. Interlocutorii noștri au fost aleși din Catalogul GC Powerlist, o listă a celor mai importanți „general counsel”, adus în premieră în România de către Legal 500 și societatea de avocați Țuca Zbârcea & Asociații.
Lucian Miulescu a optat pentru Drept pentru că absolvirea unei facultăți în acest domeniu îi oferea un viitor profesional promițător. Pe parcursul studenției, a fost atras de mai toate ramurile Dreptului, dar a avut o înclinație specială către Dreptul European, din care și-a dat lucrarea de licență, si către Dreptul Internațional, unde a făcut studii aprofundate. „Ulterior, după ce m-am reorientat către Dreptul afacerilor, am urmat cursurile unui Master în Dreptul European și Internațional al Afacerilor, organizat în comun de Universitatea București și Universitatea Pantheon I Sorbonne din Paris, la Colegiul Juridic Franco-Român”, detaliază juristul.
Debutul profesional și l-a făcut în calitate de consilier juridic stagiar la Ministerul Comunicațiilor, apoi a intrat în zona angajatorilor privați, printre care grupul Dacia – Renault România, Auchan România și Brico Depot România (fost Bricostore).
În prezent, activează în Departamentul juridic al Orange România Communications, fost Telekom România Communications.
„La început, rolul de consilier juridic în sistemul românesc, la Ministerul Comunicațiilor, a venit cu provocări deosebite, acționând ca un filtru juridic al actelor administrative emise de instituție (ordine, decizii) sau inițiate de aceasta (proiecte de hotărâri și ordonanțe guvernamentale sau de legi). A fost o perioadă de învățare de rang înalt, având în vedere poziția supraordonată a instituției față de piața comunicațiilor românești, aflată la începutul transformării într-o piață concurențială. Cel mai bun moment din acea etapă a fost participarea la un task-force de aliniere a legislației românești la cea europeană, în domeniul comunicațiilor electronice, în perspectiva integrării României în Comunitatea Europeană. Însă cea mai lungă perioadă, de peste 23 de ani, am activat ca jurist pentru firme private. Am început la Genco Electric, importator și distribuitor de electronice și electrocasnice, unde am învățat multe despre piață, riscuri și metode de prevenire a lor”, povestește interlocutorul BizLawyer.
Are experiență în mai multe sectoare din economia privată
Pasul către marea industrie a fost angajarea la Grupul Dacia Renault. A intrat în echipa acestei companii în 2007, iar aici a învățat foarte mult despre protecția consumatorilor, legislația auto, comerțul cu autovehicule, marketing, publicitate și proprietate intelectuală. Masterul pe care îl urmase în limba franceză l-a ajutat enorm, pregătindu-l pentru unele provocări pe care nu le mai întâlnise până atunci.
Formarea sa este una complexă, având în vedere că a trecut prin mai multe sectoare de activitate din zona privată. După experiența din cadrul Dacia, au urmat șase ani în retail, la Auchan și la fostul Bricostore, actualul Brico Depot, unde a îndeplinit funcția de Director Juridic.
„A fost o perioadă extrem de intensă, formatoare, în care am avut responsabilități importante, am contribuit la operațiuni majore pe piață și am fost implicat în ceea ce pot numi zona „hard” a comerțului. Caracteristica retail-ului este diversitatea problemelor întâlnite, pentru că nu este numai vorba despre vânzări și cifre de afaceri, deși acestea sunt în prim-plan, ci și despre administrație, real estate, achiziții și fuziuni, cumpărări etc. În același timp, am asigurat și funcția de jurist corporate, organizând intern delegările de competențe și de responsabilități, modificările actelor constitutive și contribuind la funcționarea organelor statutare ale celor două companii”, subliniază juristul.
Din anul 2016, lucrează ca Senior Legal Counsel în actuala Orange România Communications, fosta Telekom România Communications. În această perioadă, a asigurat suportul juridic pentru vânzările B2B, adresate atât sectorului public, cât și clienților de drept privat. De asemenea, a oferit suport juridic pentru activitatea de achiziție de bunuri, servicii și lucrări destinate revânzării, de la furnizori/subcontractanți.
„Din punct de vedere organizațional, activitatea mea a cunoscut importante provocări, întrucât societatea și-a schimbat acționariatul și a trecut printr-o serie de restructurări și transformări interne, care au condus la numeroase modificări procedurale și legale. În acest moment, ne aflăm înaintea unui nou moment-cheie al destinului companiei, și anume fuziunea cu cealaltă societate a Grupului, Orange România”, punctează Lucian Miulescu.
În activitatea sa profesională, principala sa motivație este beneficiul pe care îl aduce angajatorului și colegilor săi, care au nevoie de sprijin juridic în demersurile lor. Totodată, are în vedere siguranța afacerilor pe care compania în care lucrează le derulează. „Mai este și o trăsătură personală: curiozitatea neobosită. Îmi place să cunosc alte arii, alte domenii, industrii etc., or profesia de jurist permite satisfacerea acestei nevoi de nou. Prin schimbări profesionale, am avut acces la numeroase domenii cu impact în viața afacerilor: achiziții publice, dreptul comunicațiilor electronice, protecția proprietății intelectuale etc.”, susține juristul.
Valorile după care se ghidează în viață sunt: integritate morală, seriozitatea, încrederea, spiritul de echipă, fiind de părere că fără aceste principii și valori, nu poate exista profesionalism în branșa din care face parte. „În plus, este nevoie de responsabilitate și maturitate, pentru a ghida eficient și pragmatic deciziile de business. Partea esențială din rolul meu este să informez managementul și aria comercială cu privire la riscurile potențiale ale unor decizii, precum semnarea unui contract, participarea la licitație, inițiative comerciale etc. Juristul este, ca să mă exprim plastic, cel care „trage de mânecă” decidentul sau reprezentantul companiei, atunci când trebuie atenționat cu privire la riscurile unor acțiuni sau inacțiuni”, mai spune interlocutorul BizLawyer.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Fiecare moment trăit l-a adus la nivelul de astăzi
Lucian Miulescu subliniază faptul că nu crede în istoria contrafăctuală. Prin urmare, consideră și speră că deciziile pe care le-a luat au fost cele mai bune, în contextul dat. „Desigur că, dacă aș fi putut schimba contextul, aș fi luat alte decizii, însă nu regret nimic din parcursul carierei mele de până acum. În ceea ce privește viitorul, sunt încrezător că voi lua în continuare cele mai bune decizii, în funcție de circumstanțe. De obicei, evit să îmi fac planuri, pentru că ele pot fi date peste cap de schimbări externe, pe care nu le pot controla”, argumentează juristul.
Fiecare om cu care a interacționat, în decursul activității, a avut partea lui de contribuție la dezvoltarea sa profesională, de aceea îi este dificil să facă nominalizări. „Cel mai mult m-au influențat cei cu care am interacționat la începutul carierei. La Ministerul Comunicațiilor, am fost ajutat să cresc de juristul senior al instituției, doamna Lili Colceru, care mi-a dezvăluit primele secrete ale meseriei. Am fost influențat și de Directorul General de la Genco Electric, domnul Ignatios Ionas, care m-a învățat să nu mă grăbesc, să îmi pregătesc strategia și să ajung la cel mai bun rezultat posibil, în dificilele negocieri comerciale. Tot de la el am înțeles importanța rolului juristului într-o companie, modul în care poate influența pozitiv afacerile acesteia și ceea ce el nu trebuie să fie: o frână pentru business. De la Directorul Financiar al Auchan, domnul Frederic Bellon, am învățat să prioritizez proiectele importante. Am aplicat acest principiu în activitatea curentă din acea companie, extrem de dinamică și diversă, în care micile spețe tindeau să ocupe întreaga zi de lucru. Tot de la el am învățat multe tehnici de negociere, în cadrul unor proiecte strategice”, menționează interlocutorul BizLawyer.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
Profesioniștii Dreptului sunt vectori importanți în societatea actuală
Din punctul său de vedere, profesioniștii Dreptului pot să devină cu ușurință vectori importanți de opinie, prin cultura lor (nu numai juridică) și prin experiența vastă în ceea ce privește economia reală, relațiile sociale și raporturile stat – cetățean. „Am destui colegi activi în viața politică și civică, în presă sau în alte domenii de interes general, unde formează sau impulsionează curente de opinie. Totodată, prin rolul lor profesional, ei contribuie la legalitatea activității economice, la respectarea regulilor contractuale și procedurale de către companii și angajații lor, la etica în afaceri etc., ceea ce influențează pozitiv societatea în ansamblu”, apreciază Lucian Miulescu.
Includerea sa în Legal500/ GC Powerlist – 2023 l-a surprins plăcut și îl onorează în mod deosebit, venind ca un fel de recunoaștere a activității sale în profesia de jurist comercial. „Cred că, dincolo de realizările profesionale, a contat interacțiunea personală dintre noi și perseverența cu care am menținut relația. Am intrat în legătură cu această organizație cu aproape zece ani în urmă, atunci când ocupam funcția de Director Juridic la Bricostore și primeam numeroase invitații de participare la conferințele Legal500. Nu am reușit să particip, atunci, din lipsă de timp, însă am compensat cu participarea la primul eveniment organizat în sud-estul Europei, în 2019, la Sofia. Acolo, am intrat în contact cu organizatorii și i-am îndemnat să își mute evenimentele mai peste Dunăre, la București. Din păcate, a urmat pandemia și o pauză de trei ani, timp în care conferințele Legal500 s-au ținut online. În 2023, a avut loc prima conferință de acest gen la București, ocazie cu care relația mea cu organizația respectivă s-a consolidat”, explică interlocutorul BizLawyer.
Este de părere că juriștii ar trebui să pună mai mult accent pe acel spirit al comunității, care face din ei o forță. Ei ar trebui să conlucreze mai mult, în spețele de interes comun, în privința inițiativelor legislative cu impact general, în acțiunile de lobby ale industriilor.
De asemenea, ar putea fi elaborat un „cod de bune practici” al juristului corporatist, cunoscut nu numai membrilor comunității, ci și directorilor de companii, forțelor de vânzări, echipelor tehnice sau de IT, resurselor umane etc. „O astfel de inițiativă i-ar ajuta pe aceștia din urmă să înțeleagă mai bine rolul juristului în companie și importanța acestuia”, precizează Lucian Miulescu.
O altă direcție, în opinia sa, spre care ar trebui să meargă comunitatea juriștilor este pregătirea pentru viitorul acestei profesii. „Tehnologia schimbă vietile tuturor, e deja un truism, deci trebuie să ne pregătim pentru schimbare! Cum poate deveni AI, de exemplu, un bun instrument al juristului și nu un concurent al lui? Ce schimbări aduc profesiei juridice tehnologiile de tip blockchain, monedele virtuale, rețelele sociale și așa mai departe?! Acestea sunt teme de reflecție foarte serioase, care ar trebui să ne preocupe mai mult și la care ar fi oportun să căutăm soluții, eventual cu ajutorul specialiștilor în tehnologia informației și comunicațiilor. Așadar, ar fi bine să ne pregătim pentru o nouă etapă a profesiei de jurist, în care partea de documentare și argumentare juridică să devină mai puțin importantă, în favoarea creativității, inovației și gândirii strategice”, atrage atenția juristul.
Lucian Miulescu amintește faptul că provocarea permanentă a profesiei de jurist este să-l faci pe clientul intern să înțeleagă că ai rol de facilitator și de partener de business, chiar și atunci când ridici semne de întrebare asupra unor aspecte care pot dăuna companiei. „Avem un rol constant de conștientizare cu privire la riscurile legale sau contractuale ale unor inițiative prea îndrăznețe sau ale unor abordări nepotrivite cu regulile de concurență, de protecția consumatorilor, protecția datelor cu caracter personal sau alte astfel de reguli, a căror nesocotire poate conduce la sancțiuni și la pierderi de imagine. Pentru a gestiona o astfel de provocare, este nevoie de moderație, perseverență, persuasiune, dar și de o considerabilă răbdare, pentru a convinge cealaltă parte a relației profesionale de justețea punctului tău de vedere”, transmite interlocutorul BizLawyer.
→ De vorbă cu Raluca Gheorghiu, Head of Legal Strategy and Acceleration în cadrul UiPath, care în copilărie își dorea să ajungă un ”Godfather”, dar a fost sfătuită de tatăl său să devină ”Consigliere”, adică avocat. Despre pasiunea care te împinge să faci lucruri extraordinare și rezultatele care devin oglinda propriei dedicări: ”În cariera mea, valorile precum transparența, etica și empatia au fost fundamentale”
→ De vorbă cu Alexandru Victor Savi-Nims, Chief Legal Officer - One United Properties, unul dintre profesioniștii care crede în diversitate și consideră că, în calitate de coordonator, trebuie să cuprinzi cât mai multe domenii de competență și să dai dovadă de independență și verticalitate | Despre principii de viață și oamenii care i-au modelat profilul profesional: ”Cel puțin ultimii 15 ani mi-au conturat un parcurs profesional eterogen, ce a construit un manager legal robust și, cumva, rar în România, prin diversitatea domeniilor în care am fost implicat și prin complexitatea proiectelor”
→ De vorbă cu Gabriela Popescu, Corporate, external and legal affairs head - Central Europe | Microsoft, profesionistul care a activat în mai multe industrii și, prin proiectele sale, unele speciale prin complexitate, diversitatea cazuistică și potențialele urmări, a schimbat ceva în bine în acele domenii. ”Cariera, ca și viața, ne scoate în cale experiențe și oameni diferiți și este lecția fiecăruia dintre noi să învățăm ceva din aceste întâmplări”, spune avocatul care crede în respect și în „a-ți păsa” ca mediu de lucru
→ De vorbă cu Ana Busuioc, Legal & Corporate Affairs Director Edenred, omul care își ghidează planurile de viitor după conceptul: „Nu judeca fiecare zi după recolta pe care ai adunat-o, ci după semințele pe care le-ai plantat” | ”Sunt recunoscătoare să pot lucra într-o echipă de profesioniști împreună cu care am convingerea că pot genera stabilitate în dinamica accelerată și volatilă care ne amprentează astăzi viețile profesionale, dar și sociale”, spune azi avocatul