BizLawyer

Popovici Nițu Stoica & Asociații are un nou Avocat Asociat. Irina Ivanciu, promovată pe poziția de partener de la 1 ianuarie

Popovici Nițu Stoica & Asociații (PNSA) anunță cooptarea în asociere a Irinei Ivanciu începând cu 1 ianuarie 2020.

Irina Ivanciu a devenit Avocat Asociat în cadrul Grupurilor de Practică de Drept Societar & Comercial și de Tranzacții Imobiliare dedicate clienților francezi, având peste 15 ani de experiență, dintre care mai mult de 10 ani în cadrul Firmei. Irina beneficiază de o dublă formare în domeniul juridic, cu studii de drept român și european la Facultatea de Drept a Universității din București și la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne.
Irina Ivanciu are experiență semnificativă în domeniul imobiliar, cu accent special pe dezvoltarea, achiziția și operarea centrelor comerciale, precum și în domeniul societar și comercial, oferind consultanță unora dintre cele mai mari companii franceze cu privire la extinderea rețelei acestora în România.

Suntem foarte încântați de cooptarea Irinei în asocierea PNSA. În cei 10 ani în care ne-a fost alături, Irina a contribuit semnificativ la rezultatele Firmei și a susținut din plin obiectivele și valorile asocierii noastre”, a declarat Florian Niţu, Avocat Asociat Coordonator.

Filosofia firmei de a se dezvolta prin forța oamenilor pe care i-a “crescut” și pe care i-a promovat până la poziția supremă, de partner, atunci când aceștia au confirmat așteptările, a fost cartea câștigatoare pentru Popovici Nițu Stoica & Asociații.

Mizând pe oamenii din interior, în ultimii 10 ani societatea de avocați a urcat în viteză în toate clasamentele, ajungând în ”careul de ași” al firmelor care domină de o bună perioadă de timp clasamentele întocmite după amploarea proiectelor, număr de avocați, notorietate în directoarele internaționale samd.

Mai mult, acel « Building from within » a ferit firma de cutremurele generate de plecările unor parteneri care au luat cu ei echipe și clienți, așa cum s-a întâmplat în mai toate marile societăți de avocați de pe piața locală. Acesta este de fapt și „secretul” stabilității firmei care a preferat întotdeauna să promoveze avocați din interior, pe baza meritelor acestora, fără a tensiona prin lungi așteptări sau judecăți nedrepte palierele inferioare de senioritate.

 
Înființată în anul 1995, Popovici Nițu Stoica & Asociații este unul din liderii avocaturii de afaceri în România. Popovici Nițu Stoica & Asociații grupează peste 80 de avocați și consultanți, din care 16 avocați asociați, dispunând de expertiză la cel mai înalt nivel, larg recunoscută în mediul de afaceri și profesional.

Social & newsletter

© 2017 Newskit. All Rights Reserved.Design & Development by Joomshaper

Search