Legal Briefings

Schema CfD: O veste bună pentru investitorii din energie regenerabilă

Spre deosebire de alte scheme de ajutor de stat prin care s-au finanțat strict proiectele nedemarate de producție a energiei regenerabile din surse eoliene sau solare, Schema Contracte pentru Diferență (CfD) permite depunerea de către solicitanții interesați a unor cereri de finanțare chiar dacă au încheiat primul angajament juridic obligatoriu sau au demarat construcția efectivă a instalației de producere a energiei electrice ulterior datei de 20 iulie 2022.

În data de 9 septembrie 2024, Ministerul Energiei a inițiat prima licitație în baza Schemei de ajutor de stat sub formă de Contracte pentru Diferență pentru producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană onshore și solară fotovoltaică, aprobată prin Ordinul Ministrului Energiei nr. 1120/2024 (Schema CfD). Obiectivul Schemei CfD este acordarea ajutorului de exploatare pentru proiecte care utilizează tehnologii eligibile onshore, eoliene sau fotovoltaice și care au o capacitate instalată de cel puțin 5 MW. Conform calendarului anunțat, ofertele pentru această licitație vor putea fi depuse până pe 18 noiembrie 2024, ora 12.

CfD-urile reprezintă categoric principala ”atracție” pentru producătorii de energie din surse regenerabile care nu au obținut finanțare din PNRR sau Fondul de Modernizare pentru instalarea unor capacități noi de producție a energiei regenerabile din surse eoliene sau solare. Dincolo de Schema CfD, Ministerul Energiei poate acorda un contract de CfD ad-hoc, în urma obținerii aprobării specifice din partea Comisiei Europene, pentru proiecte de producere a energiei electrice pentru care, datorită specificului tehnologiei, nu se poate aplica un proces de selecție competitivă.

Prima rundă de licitație competitivă în vederea accesării unui ajutor de stat de tip CfD are în vedere următoarele ținte, adoptate în conformitate cu Decizia de autorizare a ajutorului de stat de către Comisia Europeană C(2024) 1.596 final din 6.03.2024:
●    capacitate instalată țintă de 1.000 MW pentru producția de energie electrică din eolian onshore;
●    capacitate instalată țintă de 500 MW pentru producția de energie electrică din surse solar fotovoltaice (inițial stabilită la 1000 MW, redusă la 500 MW pentru prima licitație).

Este important faptul că nu doar proiectele nedemarate sunt eligibile pentru acest tip de finanțare. Conform cadrului de reglementare, sunt acceptate în licitația competitivă și proiectele deja începute, cu condiția ca acestea să fie ulterioare datei de 20 iulie 2022. Astfel, spre deosebire de alte scheme de ajutor de stat prin care s-au finanțat strict proiectele nedemarate de producție a energiei regenerabile din surse eoliene sau solare, Schema CfD permite depunerea de către solicitanții interesați a unor cereri de finanțare chiar dacă (i) au încheiat primul angajament juridic obligatoriu (de exemplu, comanda de echipamente, încheierea contractului de EPC) sau (ii) au demarat construcția efectivă a instalației de producere a energiei electrice ulterior datei de 20 iulie 2022.

În acest context, anticipăm un interes crescut pentru această opțiune de finanțare din partea investitorilor din energie care nu au reușit să acceseze alte surse de finanțare anterioare destinate energiei regenerabile, fie din cauză că au licitat un preț prea mare per MW pentru fondurile disponibile din PNRR/ Fondul de Modernizare, fie din cauză că nu au fost eligibili pentru respectivele finanțări, pe motivul demarării anterioare a lucrărilor.


Social & newsletter

© 2017 Newskit. All Rights Reserved.Design & Development by Joomshaper

Search