In-House News

Costin Teodorovici, noul Chef Legal Officer al MassMutual Romania

 

Costin Teodorovici, avocat cu peste 18 ani de experiență dobândită în câteva dintre firmele de avocatură de top din România, a renunțat la poziția de partener în cadrul firmei Ionescu & Sava pentru a se alătura MassMutual Romania ca Chief Legal Officer.

Costin Teodorovici a ocupat poziții de partener și a condus practici de Banking & Finance sau Competition în firmele Bulboacă & Asociații, Stratulat Albulescu și Ionescu & Sava, fiind, de asemenea, un dezvoltator de software pasionat, cu accent pe tehnologiile cloud Microsoft Azure, SQL, ASP.NET/VB.NET/C#, Blazor, HTML5, CSS, JavaScript, jQuery.

El a anunțat astăzi ca este noul  CLO al MassMutual Romania și le-a mulțumit colegilor pentru primirea călduroasă. ”Cu mare plăcere anunț că, începând de astăzi, m-am alăturat MassMutual Romania în calitate de director juridic. Este o călătorie nouă și interesantă și îmi exprim recunoștința față de noii mei colegi Michael Makar, Mihaela Berechet, Alina Arhip, Andreea Blenche, Marius Clapon, Jaime Genua, Ellen Rawson, Dorothy Varon Alethea O'Donnell pentru cea mai călduroasă primire!”, a scris Teodorovici pe contul său de LinkedIn.

Massachusetts Mutual Life Insurance Company (MassMutual), companie de asigurări de viaţă din SUA, a intrat în România în 2021, când a anunţat deschiderea a două centre globale de servicii situate în Orhideea Towers din Bucureşti şi Record Park din Cluj-Napoca.

Teodorovici a obținut licența în drept de la Universitatea din București și masterul de la Universitatea Paris 1 Pantheon-Sorbonne în 2004. El și-a început cariera în drept în 2004, la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen. In 2008 s-a mutat la Bulboaca & Asociatii, iar in 2018 s-a alăturat firmei Stratulat Albulescu. Din 2020, a devenit Partener al firmei Ionescu & Sava.

El a fost implicat pe parcursul carierei în numeroase proiecte importante de finanțare, reprezenând atât bănci, cât și dezvoltatori imobiliari și investitori, iar clienții îl apreciază în special pentru modul său de lucru prietenos și eficient, precum și pentru abordarea pragmatică și înțelegerea aspectelor comerciale care stau la baza fiecărei tranzacții.



Social & newsletter

© 2017 Newskit. All Rights Reserved.Design & Development by Joomshaper

Search