BizLawyer

Ce firme de avocați stau alături de Romgaz și Exxon în cea mai mare tranzacție din energie, aflată în desfășurare. Cine sunt consultanții din cele mai valoroase deal-uri ale anului trecut

Trei firme de avocați și departamentul de Legal al grupului EXXON au lucrat anul trecut în ceea ce se arată a fi tranzacția anului 2022 din domeniul energiei.BizLawyer a solicitat Romgaz, în virtutea dreptului la informare, să precizeze care sunt consultanții juridici angajați în acest proiect, dar compania de stat a refuzat. Pe de altă parte, NNDKP și Wolf Theiss au fost foarte active, anul trecut, și au participat cu echipe mari în două dintre cele mai importante trei tranzacții ale anului 2021, care au însumat aproape 1,5 miliarde de euro.Două tranzacții din Top 5 2021 au fost încheiate în al doilea semestru al anului trecut. În 2021, au fost încheiate cinci tranzacții cu o valoare comunicată sau estimată de minimum 150 de milioane de euro.

Potrivit Deloitte, valoarea totală estimată a pieței, atât pentru tranzacțiile cu valori comunicate, cât și pentru cele cu valori nedivulgate, a ajuns la aproximativ 4-4,4 miliarde de euro, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu valori comunicate s-a ridicat la 2,3 miliarde de euro. Pentru comparație, valoarea de piață a tranzacțiilor în 2020 a fost de 3,9-4,1 miliarde de euro și, respectiv, 2,5 miliarde de euro. Și consultanții EY spun că activitatea M&A din România a înregistrat o revenire puternică în 2021 față de 2020, atât ca valoare, cât și ca număr al tranzacțiilor. În opinia acestora, valoarea totală a tranzacțiilor M&A în 2021 a fost de 6,2 miliarde de USD (5,2 miliarde de euro), cu 32% mai mult decât în anul anterior, la un volum de 178 de tranzacții, evidențiind încrederea solidă a investitorilor în mediul de afaceri din România și în redresarea acestuia post-Covid, în special în a doua jumătate a anului. PwC nu a publicat cifre referitoare la piața de M&A din România, dar a precizat că multe din fondurile de investiții active pe piața locală au strâns finanțări noi și au reconfirmat încrederea pe care o au în potențialul de creștere al investitiilor lor față de alte piețe emergente din regiunea Europei Centrale și de Est.

Pe de altă parte, studiul CMS Emerging Europe M&A 2021 realizat de CMS si EMIS, indică faptul că, în România, sectorul telecomunicațiilor și IT a rămas cel mai activ domeniu, cu 38 de tranzacții, reprezentând 19,5% din totalul fuziunilor și achizițiilor înregistrate în 2021. Imobiliarele & Construcțiile au ocupat locul al doilea, cu 31 de tranzacții, reprezentând 15,9% din total. Producția și Retailul s-au clasat pe locurile 3 și 4, cu 27, respectiv 18 tranzacții consemnate anul trecut.


Tranzacțiile de peste 100 de milioane de euro ale anului trecut


1.    Romgaz, al cărui acționar majoritar este statul roman, a ajuns la un acord pentru a achiziționa o participație de 50% în Neptun Deep, proiectul offshore de gaze naturale din Marea Neagră, de la ExxonMobil din SUA, pentru o valoare comunicată de 920 de milioane de euro, iar finalizarea tranzacției este așteptată in primul trimestru din 2022;
2.    Novalpina Capital, cu sediul la Londra, a achiziționat MaxBet România, pentru o valoare estimată de 250 de milioane de euro;
3.    Preluarea de către Glovo a operațiunilor Delivery Hero din regiunea Balcanilor, pentru o valoare comunicată de 170 de milioane de euro;
4.    Grupul imobiliar austriac Supernova a achiziționat un portofoliu de 6 Centre Comerciale, dintre care 3 situate în București, iar celelalte în Bacău, Constanța și Drobeta-Turnu Severin, de la Louis Delhaize Group, societatea-mamă a Cora, printr-o tranzacție complexă de transfer de acțiuni cu componentă de lease-back. Achiziția, cu o valoare estimată la 150 milioane de euro, a fost finanțată parțial de un consorțiu de 4 bănci
5.  Fondul maghiar de capital privat Adventum a cumpărat Hermes Business Campus de la Atenor, printr-o tranzacție estimată la 150 de milioane de euro;
6.    Preluarea de către Hidroelectrica a Crucea Wind Farm și a Steag Energie pentru o valoare comunicată de 130 de milioane de euro.
 



 


 

1.    Ce avocați au lucrat în tranzacția ROMGAZ – ExxonMobil, de peste 1 mld. de dolari


Preluarea de către Romgaz a participaţiei de 50% deţinută de ExxonMobil la proiectul de gaze de mare adâncime Neptun Deep este cea mai valoroasă tranzacție a anului 2021. Acordul trebuia semnat anul trecut, după ce acționarii Romgaz aprobaseră, în luna noiembrie, preluarea tuturor acţiunilor emise de ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited la un preţ de achiziţie de 1 060 miliarde dolari, ce poate fi ajustat pozitiv cu cel mult 10 milioane dolari. Semnarea contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited a fost amânată, însă, deoarece mai trebuie clarificate anumite detalii de implementare, potrivit Romgaz.

În prezent, ExxonMobil şi OMV Petrom sunt parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi. ExxonMobil şi-a anunţat intenţia de a părăsi România, iar OMV Petrom a precizat că este posibil să ia anul viitor decizia de a investi în proiectul Neptun Deep, în funcţie de modificările legislative din România şi de situaţia pieţei.

BizLawyer a solicitat Romgaz, în virtutea dreptului la informare, să precizeze care sunt consultanții juridici angajați în acest proiect, dar compania de stat a refuzat.

Informațiile de interes public în contextul procedurii de încheiere a tranzacției de achiziție de către S.N.G.N. Romgaz S.A. a tuturor acțiunilor emise de (reprezentând 100% din capitalul social al) ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited care deține 50% din drepturile dobândite și obligațiile asumate prin Acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare și exploatare petrolieră în perimetrul XIX Neptun Zona de Apă Adâncă, sunt publicate pe pagina web a companiei şi au fost comunicate Pieței de Capital, pentru informarea curentă a acționarilor şi investitorilor”, a răspuns Romgaz solicitării BizLawyer.

”Orice comunicare a unor informații suplimentare faţă de cele publicate oficial, ar reprezenta o încălcare a Acordului de Confidențialitate încheiat între părțile implicate în încheierea tranzacției menţionate anterior.
Vom continua să informăm piața și investitorii pe măsură ce noi informații vor deveni disponibile, acestea fiind publicate pe pagina web a companiei, în secțiunea Investitori/Noutăți şi Evenimente
”, a transmis Romgaz redacției BizLawyer.

Ghidurile juridice internaționale dezvaluie insă o parte din informația pe care companiile din această tranzacție o acoperă.

 

Citește articolul integral in BizLawyer

Social & newsletter

© 2017 Newskit. All Rights Reserved.Design & Development by Joomshaper

Search