In-House News

Monica Constantin, noul Director Legal & Corporate Affairs al Bergenbier

 

Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors, are un nou membru în echipa de leadership, prin Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director. Monica Constantin a deținut anterior roluri de leadership în companii multinaționale, atât în FMCG, cât și în industria de retail. Se alătură echipei Bergenbier S.A., unde coordonează activitățile juridice, afaceri corporative, comunicare și sustenabilitate.

„Îi urez bun venit Monicăi, un profesionist cu peste 15 ani de experiență în departamente juridice din companii multinaționale, o persoană orientată spre rezultate și spre dezvoltarea personală. Mă bucur că ne putem baza pe experiența și pe cunoștințele ei și sunt sigură că va fi un membru de bază în echipa Bergenbier S.A.”, a punctat Alexandra Barroso, Legal & Corporate Affairs Director pentru Europa Centrală și de Est.

„Suntem încântați să o primim pe Monica Constantin în compania noastră și să avem astfel echipa de leadership întregită printr-un profesionist cu vaste cunoștințe în domeniul său. Am încredere că experiența sa va fi extrem de valoroasă în atingerea obiectivelor strategice ale companiei noastre”, a adăugat Mihai Voicu, Director General Bergenbier S.A.

„Am găsit în Bergenbier S.A. o companie responsabilă, un loc al prieteniei, al colegialității și al sprijinului și totodată o companie în care povestea berii se scrie în fiecare zi. Mă bucur să încep acest nou capitol și să fiu înconjurată de profesioniști ai acestei industrii frumoase și efervescente”, a declarat Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director.

Parte a grupului Molson Coors Beverages Company Central & Eastern Europe, compania Bergenbier S.A. a fost fondată în 1994, iar cea mai importantă marcă din portofoliul său, Bergenbier, a fost lansată un an mai târziu. Astăzi, Bergenbier S.A. este în top trei companii producătoare de bere din România, având o fabrică modernă la Ploieşti şi o reţea performantă de distribuţie naţională. Portofoliul companiei cuprinde mărci care acoperă toate segmentele pieţei. Bergenbier S.A. acordă o atenție sporită impactului pe care îl are în comunitate și asupra mediului.

Social & newsletter

© 2017 Newskit. All Rights Reserved.Design & Development by Joomshaper

Search